A apărut, în românește, Manualul calității Juran

Administrator

Societatea Română pentru Asigurarea Calității – SRAC oferă managerilor români Manualul calității Juran, o adevărată „biblie” a calității, al cărei coordonator și principal autor este celebrul calitolog american de origine română Joseph M. Juran, ajuns la venerabila vărstă de 100 de ani.

Pentru toți cei care lucrează în domeniul calității, pentru specialiștii din cercetare și învățământ, pentru studenți și pentru toți cei interesați de domeniu, Manualul Calității Juran are o mare valoare atăt pentru cunoștințele teoretice de ultimă oră și de cel mai înalt nivel, expuse într-un mod accesibil, cît și pentru aspectele aplicative, de cel mai mare interes practic. Cele 48 de capitole și 5 anexe ale acestei monumentale lucrări, de aproape 1.800 de pagini, sînt scrise de un grup de străluciți teoreticieni și practicieni ai calității – peste 50 – de la cele mai prestigioase universități, centre de expertiză și corporații din lumea întreagă, în special din Statele Unite și Japonia. Grupul este coordonat de J. M. Juran, care este și autor al unui număr de opt capitole. Cartea, apărută la una dintre cele mai mari edituri din lume, McGraw Hill, este editată în versiunea românească, într-o excelentă prezentare grafică și o realizare tipografică de excepție.
SRAC – Societatea Română de Asigurarea Calității, partener al rețelei internaționale de certificare IQNet, este cel mai mare organism de certificare din România, cu o cotă de 60% din piața certificării sistemelor de management din România. Peste 2.600 de firme au reușit să îndeplinească criteriile certificării SRAC până în prezent. IQNet – The International Certfication Network este cea mai prestigioasă rețea a organismelor de certificare din lume. Organizațiile certificate de SRAC pot utiliza certificatul IQNet, însoțit de marca IQNet.Certificatul IQNet, emis alături de certificatul partenerului IQNet și cu aceeași perioadă de valabilitate, reprezintă dovada principală a recunoașterii internaționale a certificatelor de management de către toți partenerii IQNet. Partenerii IQNet au certificat peste 170.000 de organizații din 150 de țări, ceea ce reprezintă o cotă de piață globală de 30%. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.