O femeie din Faraoani a căzut din căruță și a ajuns la spital cu patru coaste rupte. Verona Cochior, de 54 de ani, a alunecat din atelaj și s-a lovit foarte tare. Ea a fost adusă cu Ambulanța la Spitalul Județean și internată în secția de Chirurgie. „Veneam cu căruța de la moara miercuri după-amiaza. Eu mînam caii, dar am alunecat de pe un sac de rafie și m-am dus jos. Oamenii m-au dus acasă, m-au spălat și au chemat salvarea”, ne-a declarat femeia. Ea este în afara oricărui pericol. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns