Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău a acordat în luna august a acestui an ajutoare de deces pentru 485 de solicitanți. Valoarea acestora se ridică la 2,7 miliarde de lei, bani care sînt acordați în conformitate cu prevederile legale pentru cheltuieli de înmormîntare. Numai în cursul unei săptămîni, CJP Bacău a semnat 100 de solicitări de ajutoare de deces. „Într-o singură zi am semnat 30 de astfel de cereri”, ne-a declarat Mariana Dumitriu, director general la Casa de Pensii. Față de lună trecută, în luna august s-au acordat cu 25 de astfel de ajutoare mai mult. „Cererile se pot depune în termen de trei ani, dar majoritatea solicitanților vin cu dosarul în aceeași lună în care a avut loc decesul”, a mai precizat Mariana Dumitriu. În primul semestru al acestui an, CJP Bacău a acordat un număr de 3.159 de ajutoare de deces în valoare de 17,6 miliarde de lei. Media lunară a persoanelor care solicită un ajutor de deces este de 500 de cereri. Aceste ajutoare se acordă în sumă fixă de 5.582.000 de lei pentru titulari și jumătate pentru urmași. Principala cauză a deceselor este nivelul de trai scăzut și proasta alimentație care facilitează apariția bolilor. (C.T.)
A crescut numărul ajutoarelor pentru deces
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.