A crescut numărul de boschetari din curtea Spitalului Județean

Redacția Ziarul de Bacău

Persoanele fără adăpost și fără un mijloc de trai în afară de cerșit sînt „abonați” permanenți ai secțiilor din spitale în lunile de iarnă. Clienți ai serviciului de Urgență, bătrînii cerșetori petrec de multe ori, fie ziua, fie noaptea dormind pe canapelele din fața cabinetelor medicale, sub pretext că vor să fie consultați. În realitate, ei se cuibăresc la căldură pentru că nu au nici un adăpost și nu mai îndură frigul de afară.

Canalele Spitalului Județean, destul de multe ca număr, nu au reprezentat pînă acum o tentație pentru aurolaci. De ieri, însă, una dintre gurile de canal ale Spitalului Județean și-a găsit locatari. Doi copii ai străzii din județele Sălaj și Neamț și-au făcut culcuș în canalul din fața Pediatriei. Cristian Popa, de 14 ani, din Roznov, și Aurelia Costraș, de 20 de ani, din Crasna, au fost descoperiți ieri dimineață de cîțiva muncitori ai spitalului în canalizările din curtea spitalului. Cei doi copii ai străzii dormeau pe țevile de apă caldă, după ce frigul de i-a alungat din holul unui bloc în care își găsiseră peste vară adăpost. „Ne-am întîlnit pe tren și de atunci sîntem tovarăși. Amîndoi am fugit de acasă pentru că nu ne înțelegem cu părinții. De cînd a venit iarna am intrat în canalul ăsta, pentru că la spital mai primim mîncare de pomană”, explică Aurelia cum de a ajuns în canalul de la Pediatrie. Fata a reperat locul cu mai multe luni în urmă, cînd a născut un băiețel la Maternitatea din Bacău. „Am stat și pe la București și m-au violat niște băieți de la un liceu. După ce am născut, am dat copilul la măicuțe și m-am întors în canale”, ne-a povestit Aurelia. Cu toate că au plecat din curtea spitalului imediat cum au fost scoși din canal de muncitori, cei doi copii ai străzii se vor întoarce în găurile de sub pămînt. Frigul de afară îi va împinge să se furișeze noaptea din nou pe țevile de apă caldă. (Cezara DUȚĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.