Patronul de la Tracorom rămîne după gratii
• Mihai Lauruc, unul dintre cei nouă inculpați arestați în dosarul „Petrol”, a fost pus în libertate de judecătorii Curții de Apel Bacău • din același dosar fac parte și patru băcăuani, dintre care doi sînt în stare de arest
Mihai Lauruc, arestat preventiv în dosarul „Petrol”, a fost eliberat în cursul zilei de ieri, după ce judecătorii de la Curtea de Apel Bacău au decis revocarea mandatului de arestare și punerea lui în libertate. Mihai Lauruc a fost arestat anul trecut de procurorii de la Secția de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog de pe lîngă Curtea Supremă de Justiție. El este acuzat, alături de alți nouă inculpați, de fraudarea Rafinăriei Astra Română din Ploiești, în conturile căreia s-a înregistrat o lipsă de aproape 103 miliarde de lei. Alături de Lauruc, au ajuns după gratii directorul general al Rafinăriei Astra Ploiești, Elena Marylene Botezatu, pe numele căreia a fost emis mandat de arestare în lipsă, ea fiind și în prezent în Statele Unite ale Americii, unde a plecat cu trei luni înainte de întocmirea mandatului. Ceilalți inculpați sînt Mihai Lauruc, proprietarul unor depozite de produse petroliere din Maramureș și director al SC Lauruc Oil SRL din Sighetu Marmației, Mihai Florin, administrator al societății Metropole SRL și director general al SPM SRL, ambele din Ploiești, Liviu Stanciu Adrian, Sorin Marin și Vasile Manea, șoferi la societățile lui Mihai Florin, Nicușor Damian, patronul societății Tracorom din Bacău, Romeo Rusu, administratorul societății Romgroerg Oituz, Silvia Bogos, administratorul societății Silvia SRL Onești, Dan Geotoiu administratorul societății Bicor Impex SRL Brașov, Mircea-Emil-Florin Budiu, administrator la SC Lauruc Oil SRL, și Ioan Spulber, un alt băcăuan, care l-ar fi ajutat pe Nicușor Damian să substituie produsele petroliere de calitate inferioară drept altele de calitate superioară.
Cercetările au demarat în județul Maramureș, unde polițiștii au descoperit în niște rezervoare care îi aparțineau lui Mihai Lauruc produse petroliere fără nici un fel de acte de proveniență. Lauruc a susținut că nu e vinovat de frauda înregistrată în conturile rafinăriei ploieștene, atîta vreme cît el era doar proprietarul depozitelor petroliere, pe care le închiriase spre exploatare altor persoane, de ale căror fapte nu răspunde. După ce luni de zile judecătorii au prelungit mandatele de arestare a întregului lot, ieri a avut loc prima eliberare, a lui Lauruc. Tot ieri, odată cu el, au mai fost prezenți în boxă și Dan Geotoiu, Nicușor Damian și Romeo Rusu, care au cerut și ei, fără succes, revocarea mandatului de arestare, pe motiv că judecătorii de la instanța de fond au încălcat legea, transformînd două termene de judecată în termene de prelungire a măsurii arestării.
Mihai Lauruc a acuzat conducerea Penitenciarului Bacău că a refuzat să-l înregistreze în greva foamei și a făcut acest lucru doar cînd soția sa, Maria Lauruc, care îi este și avocat, a fost în audiență la Vasile Alixandri, procurorul general al județului Bacău. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns