Campania electorală va începe pe 28 octombrie și se va termina pe 27 noiembrie. Alegerile generale se vor desfășura pe 28 noiembrie, între orele 7,00 și 21,00. Acestea nu sînt singurele lucruri decise recent de guvernanți. La scrutinul din noiembrie se va vota cu cartea de identitate, buletinul de identitate, pașaportul sau, în cazul militarilor în termen, cu carnetul de serviciu sau livretul militar. Spre deosebire de alte dăți, la aceste alegeri nu se utilizează cartea de alegător, ci un timbru autocolant pentru cărțile de identitate, sau o ștampilă care se va aplica pe buletinul de identitate.
în schimb, primarii trebuie să stabilească, pînă pe 15 octombrie, secțiile de votare. Tot pînă la această dată, primarii au obligația să doteze secțiile cu tot ce trebuie. Pentru a se evita eventualele nereguli, primarii trebuie să se asigure că listele de alegători sînt atent verificate și aduse la zi. (Oana ALBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.