Creștinii ortodocși au intrat astăzi în Postul Sfinților Apostoli sau Postul Sîmpetrului, care precede sărbătoarea comună a Sfinților Petru și Pavel din 29 iunie. Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, postul Sîmpetrului are o durată variabilă de la an la an, deoarece începutul lui e legat de data variabilă a serbării Paștilor. Postul începe în lunea după Duminica Tuturor Sfinților și ține pînă în ziua de 29 iunie, inclusiv. Dacă sărbătoarea cade miercuri (cum se întîmplă anul acesta), sau vineri, se face dezlegare numai la pește și untdelemn. Despre vechimea acestui post există mărturii încă din veacul al IV-lea, cînd Sfinții Părinți îl numeau postul de vară sau al Cincizecimii. Inițial, postul Sfinților Apostoli era ținut numai în lumea monahală, dar mai tîrziu s-a extins și la credincioșii din lume. Pentru a aflat mai ușor cît va dura acest post într-un an se calculează cîte zile sînt de la data Paștilor (inclusiv) din anul respectiv pînă la 3 mai (exclusiv). Prin ținerea acestui post se cinstesc darurile Sfîntului Duh, care s-au pogorît peste Sfinții Apostoli la Cincizecime și care se revarsă în fiecare an peste Biserică la sărbătoarea Rusaliilor, împărtășindu-se din ele și credincioșii.
Postul Sînpetrului este mai puțin asupru decît Postul Paștelui. în cele trei zile de post din acest an se recomandă în ziua de luni mîncarea de legume fără untdelemn, marți, aceleași, dar cu untdelemn și vin, iar miercuri, fiind sărbătoare, se face dezlegare la pește.
în Biserica Romano-Catolică postul este redus la o singură zi, respectiv ajunul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, respectiv, 28 iunie. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.