Masa de Paști ne costă mai bine de un salariu
• pentru băcăuani, Săptămîna Mare este perioada în care buzunarele sînt cele care au cel mai mult de pătimit • pentru a avea pe masa de Paște cîte puțin din bucatele tradiționale, băcăuanii vor trebui să își pună la bătaie tot salariul pe care l-au cîștigat în această lună, ba să mai apeleze chiar și la economii
Ca de obicei, în ajunul sărbătorilor de Paști, băcăuanii sînt cuprinși de febra cumpărăturilor. Pentru mulți dintre băcăuanii în buzunarele cărora intră doar veniturile obținute din salarii, paștele nu mai este, de cîțiva ani buni, o sărbătoare fericită. Prețurile pentru mesele tradiționale de Paști depășesc cu mult posibilitățile buzunarelor parca mai sărace ca niciodată. Pentru o bucată de miel și pentru cîteva ouă, băcăuanii vor trebui să își pună la bătaie tot salariul pe care le-au cîștigat în utlimele săptămîni, ba chiar să mai apeleze și la economii. În aceste condiții, numărînd de zeci de ori banii de prin buzunare, făcînd calcule după calcule, băcăuanul lefegiu constată într-un sfîrșit că are de ales între doua variante: ori să-și facă toate cumpărăturile necesare de sărbători, dar să rabde de foame după ce acestea trec, ori să cheltuie ca în zilele obișnuite pentru a se ajunge cu banii pînă la următoarea leafă. Dacă mai punem în calcul și celelalte cheltuieli (de întreținere, telefon și alte lucruri strict necesare) vedem că, pentru o familie cu doi copii, nici cinci milioane de lei nu sînt de ajus pentru a ieși rezonabil din perioada Sărbătorilor de Paști.
90.000 -100.000 de mii de lei kilogramul de carne de miel
Băcăuanii care vor să respecte tradiția vor fi nevoiți să scoată din buzunar 500-600 de mii de lei pentru 5-6 kilograme de miel. Prin piețele din Bacău carnea de miel se vinde acum cu cu aproximativ 90.000 de lei kilogramul. Cu două trei zile înainte de Paște, nimeni nu se așteaptă ca prețul să coboare sub 100.000 de lei pe kilogram. Cei care nu se prea se dau în vînt după friptura de miel au de ales între pește și carnea de porc, de vită sau de pasăre. Nici în acest caz carnea pentru o friptură bună, o ciorbă și un aperitiv nu costă mai puțin de 400-500.000 de lei.
Ouăle s-au scumpit peste noapte cu 400-500 de lei
Cheltuielile pentru masa de Paște nu se opreasc, însă, doar la carne. Pe lîngă friptura de miel, de pe masa de Paști nu trebuie să lipsească ouăle încondeiate. Nici cel mai mic ou din piață nu poate fi cumpărat, însă, fără 2.000-2.500 de lei. Dacă într-o familie cu patru persoane se ciocnesc cel puțin 20 de ouă vopsite, putem spune că doar în acest scop se vor mai cheltui încă 60-70 de mii de lei. În această sumă este inclusă și vopseaua de ouă care nu se găsește cu mai puțin de 3.000 de lei plicul. Alte cîteva zeci de ouă vor fi necesare la prepararea cozonacului și altor prăjituri. La o socoteală simplă, doar pentru cumpărarea ouălor, o familie va trebui să cheltuie între 100.000 și 150.000 de lei. Pentru o masă decentă mai sînt necesare și alte preparate tradiționale ca sarmalele, pasca sau cozonacii. Un kilogram de brînză de vaci nu costă mai puțin de 50.000 – 60.000 de lei. Pentru a prepara pasca, o gospodină va trebui, așadar, să mai cheltuiască alte 150.000 de lei. Vinul și sucurile nu pot lipsi de pe masă. Ținînd cont de faptul că un kilogram de făină costă 14.000 – 15.000 lei, un kilogram de zahar 19.000 – 20.000 lei, un litru de ulei 35.000 lei – 40.000 lei, un litru de lapte costă în jur de 15.000, pentru prăjituri și cozonaci sînt necesari pe puțin 500.000 lei. Și cum primăvara este în toi, o astfel de masă trebuie garnisită și cu produse vegetale de sezon. Astfel, se mai cheltuie încă 150-200.000 de lei. Pentru cîteva kilograme de fructe care vor trebui să își găsească loc pe masa de Paști vor mai fi cheltuite încă 100.000 de lei cel puțin. Cel mai ieftin vin costă între 15.000 și 45.000 lei litru, în funcție de magazinul sau piața de unde este procurat, așa încît vor mai fi scoase din buzunar încă vreo 200.000 lei pentru a putea ciocni un pahar la o masă atît de specială. Cum și copii au nevoie de puțină atenție, încă 100.000 de lei vor fi cheltuite pentru sucuri și alte băuturi răcoritoare. Puse cap la cap toate aceste prețuri, vedem că un nici trei milioane de lei nu sînt de ajuns pentru a cumpăra minimul produselor necesare pentru masa de Paște. Cum și cei mici mai șateaptă de la părinți să îi îmbrace cu ceva nou în noaptea de Înviere, se poate spune că, pentru băcăuani, Săptămîna Mare este perioada în care buzunarele sînt cele care au cel mai mult de pătimit. (E.SOLOMON)
Lasă un răspuns