Românii care doresc să călătorească cu trenul o pot face, de sîmbătă noaptea, după noul Mers al Trenurilor, care a intrat în vigoare la ora 0.00 a zilei de 14 decembrie. În ceea ce privește programul de circulație al trenurilor ce trec prin Gara Bacău, cele mai importante noutăți sînt apariția trenului Accelerat 1564 Iași – Brașov, care ajunge în Bacău la 7.34 și pleacă la 7.38, și transformarea Acceleratului Botoșani – București Nord, de la ora 15.54, în Rapid. În rest, noul Mers al Trenurilor are cam aceeași configurație ca cel vechi, existînd însă diferențe cuprinse între cîteva minute și două-trei ore în ceea ce privește ora de sosire și plecare a trenurilor în și din Gara Bacău. Amintim că noul Mers al Trenurilor a fost publicat în întregime în numărul din 10 decembrie al „Ziarului de Bacău”. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns