Marian A., de 21 de ani, din comuna Horgești, conducea la data de 10.08.2012, în jurul orei 15.20, un autoturism pe strada I.S. Sturza din municipiul Bacău, iar la efectuarea manevrei de întorcere a vehiculului de pe un sens de mers pe celalalt sens, nu s-a asigurat corespunzător și a intrat în coliziune cu o motocicletă condusă regulamentar de George D., de 29 de ani, din Bacău.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a motociclistului care a fost transportat la Spitalul Județean Bacău pentru îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea.
Ambii conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative și li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Lasă un răspuns