~2 min lectură • 3 comentarii

A murit dr. Marin Buștuc, de la Direcția de Sănătate Publică Bacău

Florin Popescu

Dr. Marin Buștuc, fost director al Direcției de Sănătate Publică Bacău, a murit. Cunoscutul doctor s-a stins duminică, în jurul prânzului, într-un spital din Iași.

doctor dsp bacau
Dr. Marin Buștuc

Dr. Marin Buștuc a fost în ultimii 30 de ani în conducerea DSP Bacău, director plin sau director medical, iar acum, la 67 de ani, nu mai putea îndeplini o funcție de conducere și lucra la unul dintre departamentele instituției.

Doctorul s-a simțit rău în ultimele luni, din cauza unei infecții, și, după mai multe analize și tratamente, s-a internat la Iași, unde a și decedat.

Ce spun colaboratorii despre dr. Marin Buștuc

Defunctul a colaborat de-a lungul vieții cu foarte mulți demnitari ai Bacăului.

„Domnul dr. Marin Buștuc a fost un profesionist care mereu a știut și a căutat soluțiile cele mai bune pentru problemele care intersectau instituția DSP. Un director, un om!”, a declarat, pentru Ziarul de Bacău, fostul prefect Dorian Pocovnicu. El a transmis condoleanțe familiei îndoliate.

„Am pierdut un prieten sincer, un om cu caracter și un coleg devotat! Un moment trist! Dar sunt sigur că, acolo unde a plecat, își va reîntâlni un prieten vechi, cu care va avea multe de povestit! Condoleanțe sincere familiei și putere să treacă peste această încercare!”, a spus Alin Năstasă, directorul DSP Bacău.

Sicriul cu trupul defunctului dr. Marin Buștuc urmează să fie adus luni în Bacău, unde, potrivit unor surse încă neconfirmate, va fi depus la Biserica Sf. Dumitru.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. D
    DS
    15 septembrie 2019, 13:09
    0

    Dumnezeu sa-l odihnească în pace!

  2. N
    Nicoleta Bichescu
    15 septembrie 2019, 21:19
    0

    Pe domnul doctor Marin Buștuc l-am cunoscut în anii, deloc puțini, în care am activat ca jurnalist în presa băcăuană. Pentru mine, și cred că pentru mulți dintre noi, ziariștii băcăuani, a fost mereu ”doctorul Buștuc de la DSP”. Un specialist în care puteai să ai încredere și care îți inspira respect și omenie. În fața căruia îți venea să te înclini, fără multe vorbe. Profesionist impecabil, un om de mare echilibru și calitate umană. Când doctorul Buștuc îți dădea un răspuns, nu aveai urmă de îndoială și nici nu suspectai că încearcă să ascundă ceva. Sigur l-am cunoscut prea puțin, dar, profesional, m-am simțit mereu confortabil în preajma acestui om. Regret sincer prematura dispariție! Omagiul meu pentru omul și profesionistul Marin Buștuc! Dumnezeu să-l așeze în loc luminat!

  3. C
    Cryss
    16 septembrie 2019, 11:04
    0

    Un soț, un tată și un bunic deosebit!
    Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanţe familiei indurerate!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.