Băcăuanii care s-au aflat în zona Orizont au fost martorii unei scene cumplite. Un trecător, un bărbat în vîrstă de aproximativ 55 de ani, a început să tușească puternic și să vomite sînge. Simțindu-se extrem de rău, omul a dat să se întoarcă spre casă, dar a mai făcut doar cîțiva pași, după care s-a prăbușit pe trotuar, sub privirile îngrozite ale celor din jur. Imediat, unul dintre aceștia a chemat ambulanța. Din nefericire, deși a sosit la fața locului în doar cîteva minute, echipajul de pe ambulanță nu a mai putut face nimic. Bărbatul decedase. Cadavrul lui a fost transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență, unde urmează să i se facă necropsia, pentru a se stabili cauza decesului. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.