A murit la locul de muncă

Administrator

Un bărbat a murit luni, 25 iunie, după ce tractorul pe care-l conducea s-a răsturnat într-o rîpă din pădurea Ocolului Silvic Tamași. El era angajat al ocol și, în ziua accidentului, primise sarcină să transporte material lemnos din pădure. „Luni, la ora 12.00, Doru Feraru, de 45 de ani, salariat al Ocolului Silvic Traian din cadrul Direcției Silvice Bacău, conducea un tractor la care fusese remorcată o sarcină de bușteni. în parchetul 2 45 Odobești, sarcina a scăpat de sub control și a alunecat într-o rîpă, trăgînd tractorul după ea. Vehiculul s-a răsturnat de mai multe ori, iar șoferul s-a lovit de unul dintre stîlpii de susținere ai cabinei, suferind un traumatism cranio-cerebral. Victima a murit pe loc, lăsînd orfani de tată patru copii minori”, a declarat Ioan Andrei, inspector-șef adjunct în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău. Ancheta asupra accidentului va a fi realizată de inspectorii de muncă în colaborare cu Parchetul de pe lîngă Judecătoria Bacău. (Alin LEANCĂ, Răzvan BIBIRE)porte material lemnos din pădure. „Luni, la orele 12, Doru Feraru, în vîrstă de 45 de ani, salariat al Ocolul

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.