Un bărbat în vîrstă de 50 de ani a murit după ce a fost tîrît, mai multe zeci de metri, de căruța sa. Corneliu Frone, din comuna Pîrjol, se întorcea sîmbătă, 8 septembrie, dintr-o localitate din județul Neamț, însoțit de un nepot în vîrstă de 15 ani. în zona satului Băsești, în timp ce căruța cobora o pantă, bărbatul a încercat să acționeze frîna atelajului, însă a căzut sub căruță, unde a rămas blocat. Caii s-au speriat și au început să fugă, cu bărbatul prins sub atelaj. Pînă la urmă, căruța a fost oprită de oamenii din zonă, însă a fost prea tîrziu pentru Corneliu Frone. Acesta a murit și a fost transportat la morgă. (Răzvan BIBIRE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.