Abonatii Boom TV vor putea achita facturile la bancomatele Bancii Comerciale Române (BCR), în urma unei conventii încheiate între institutia de credit si DTH Television Group, companie care detine postul de televiziune. Facturile pot fi achitate prin intermediul cardurilor BCR – se arata într-un comunicat al bancii.
BCR a semnat aproape 170 de conventii de plata la bancomate a facturilor cu diversi furnizori de servicii si utilitati, iar banca gestioneaza aproape 450.000 de optiuni de plata. Conventiile au fost semnate cu companii de telefonie fixa sau mobila, furnizoare de internet, operatori de televiziune prin cablu, firme de asigurari, leasing, de apa si canal si de distributie de energie electrica si gaze.
Numarul tranzactiilor la bancomatele BCR a urcat în iulie cu 12%, comparativ cu perioada similara din 2007, la aproximativ 5,4 milioane de operatiuni. Valoarea retragerilor de numerar de la ATM a crescut cu peste 35%, la circa 1,5 miliarde de lei.
Reteaua de bancomate a BCR numara 1.650 de aparate, iar cea de POS-uri peste 14.200 de terminale electronice. BCR nu percepe comision la plata facturilor prin intermediul ATM-urilor. (Petru DONE)
morph a zis
nu este post de televiziune, este SERVICIUL DTH ( direct to home) gen Digi,Max,Focussat,Dolce