Abracadabrante

Gagamiță din Bucale

Faptul că marele Caragiale este de actualitate nu contestă nimeni. Ba, dimpotrivă, mulți români exclamă tot mai des: Dacă ar trăi Caragiale!… Dar uite, neicușorule, că trăiește prin personajele sale, în carne, oase și moravuri de partid.

Nimeni nu contestă nici spiritul gregar al unui număr însemnat de români. Trebuie să recunosc, ca să scap de gîndul ce m-apasă, că în anul 2000 am votat și eu cu gloata pentru Camera Deputaților. Nu știu motivele celorlalți, dar eu am votat lista PDSR pentru că în capul listei trona numele lui Hrebe, eminență cenușie în cele bune și în cele rele, cu speranța că nu va uita de unde a plecat. Și votînd lista, pe care nici vulgul nu o mai agrează, l-am votat și pe Gagamiță, trimis de Centru să ne pricopsească pe noi, provincialii. Insul e foarte volubil, băiat de partid, discută despre orice, la orice oră, cu toți și despre toate. Funcția i-a dezvoltat organul vorbirii. Cine vorbește mult, greșește pe măsură. Și după ce s-a remarcat în acțiunea „Palmierul”, la ghionturile mass-media șefii i-au luat ministeriatul și l-au cocoțat în funcția de secretar general al partidului-stat. Dacă omul vorbește în dodii sau e pus pe bandă magnetică de partid, nu știu, dar că dă mereu cu oiștea în gard e fapt notoriu și nu mai trebuie demonstrat. S-a trezit vorbind atunci cînd trebuia să tacă, lansînd porunca peșcheșului pentru pușculița partidului, situație nemaiîntîlnită în istoria partidelor politice din România, din 1893 și pînă astăzi. Nefiind într-o vizită oficială în județul Botoșani, înseamnă că ideea îi aparține și intră perfect în rolul personajului lui Nenea Iancu.

Bineînțeles, ca soldat credincios al partidului, va fi apărat împotriva tuturor, cu motivația scoaterii din context a zicerii cu pricina, urmînd că doar paparazzi și scîrța-scîrța pe hîrtie sînt vinovații.

Nu știu dacă șefii din Bucale vor reînscrie personajul cu pricina pe lista pentru Cameră la județul Bacău. Dacă da, riscul lor, dacă nu, norocul nostru! Poate îi fericește pe cei din Botoșani, să se bucure și ei cum ne-am bucurat și noi. Sau, cum s-ar zice, care fericire numai la ei să fie! (Hary CERNEȚ)