Elevii care termină clasa a XII-a nu sînt singurii care, de astăzi, vor intra în examen. Evaluarea va începe și pentru absolvenții claselor a zecea de la școlile de arte și meserii din județ. La prima promoție a candidaților care timp de doi ani au învățat o meserie s-au înscris la evaluare 3074 de elevi. Conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Bacău, cei mai mulți dintre elevi vor susține examenul în școlile în care au învățat timp de doi ani. Mai exact, examenul va fi organizat în 52 de centre de examen, dar există și situații în care elevii vor trebui să se deplaseze în alte centre de examen. în timpul evaluării, candidații vor trebui să facă dovada că stăpînesc foarte bine tainele meseriei pe care au învățat-o în primul ciclu al școlii de arte și meserii. Cei care vor trece cu brio aceste examene vor obține certificatul de competență profesională nivel unu și se pot înscrie, mai departe, la clasa pregătitoare, necesară pentru obținerea diplomei de Bacalaureat. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.