Oamenii noștri politici, în goana lor hrăpăreață după putere, n-au mai apucat să se ocupe de problemele importante ale economiei ca privatizarea, restructurarea sau demararea unor proiecte care să scoată țara din impas. Doar în ultima perioadă au mai mișcat cîte ceva, sub presiunea crescîndă a principalelor foruri europene. În rest, negocierea ciolanului rămîne singura chestiune care reușește să concentreze, să mobilizeze energia creatoare și forța de muncă ale aleșilor noștri. Foarte multe dintre manifestările politicienilor noștri țin de anumite raționamente politice care pot să constituie o sarcină cu atît mai ușoară cu cît ei se află mai departe de atingerea obiectivelor urmărite. Dar, există și la ceilalți dintre noi un mod distinct de gîndire cu privire la politica statului. Astfel, dacă asistența socială acordată nevoiașilor este mult prea insuficientă, velocitatea traficului rutier este prea mare în condițiile unei proaste infrastructuri, salariile personalului didactic sînt prea mici, sau drepturile acuzaților sînt respectate într-o mult prea mică măsură, conștientizăm că trebuie să acționăm. Întrebarea cu privire la cît de mult este suficient, poate fi ignorată pînă cînd ajungem destul de aproape de țelul urmărit. Între timp tot ce avem de făcut este să perseverăm. Într-un fel, ar trebui să ne dea de gîndit faptul că și noi am putea cîndva, printr-un anumit concurs de împrejurări să ne aflăm la cîrma politicii de stat. Destul de dificil de realizat un asemenea deziderat mai ales, în condițiile în care se ajunge azi la puterea politică. Și în condițiile în care este destul de ușor să ne dăm seama că există prea multă inegalitate (sau nedreptate, sau suferință fizică, sau lipsă de știință de carte) și să contribuim la efortul de diminuare a acestor neajunsuri, știind că în ciuda tuturor eforturilor, neajunsurile vor continua să fie prea mari. Și dacă ar trebui ca noi să decidem cîtă inegalitate sau nedreptate, sau nepăsare față de populația vîrstnică sau generațiile viitoare este tolerabilă, ne-ar trebui mai mult decît un simț al direcției. Dificultățile sînt considerabile și atunci cînd, după mari eforturi de a ne grăbi pașii spre un țel care pare să nu poată fi atins, descoperim dintr-o dată că ne-am apropiat foarte mult de țelul respectiv și ne pîndește pericolul de a merge prea departe. Astăzi pare să existe o convingere larg răspîndită că acest pericol a devenit realitate. Mai rău chiar, trăim un sentiment de deziluzie retrospectivă cu privire la atitudinile care au motivat eforturile și au dus la stabilirea inițială a țelurilor respective de politică socială. Ne mîhnește tare gîndul că am fost mînați de prea mult entuziasm cu privire la ce putem realiza. Sîntem nemulțumiți de cei ale căror revendicări nu cunosc margini și a căror recunoștință este neglijabilă. Oricare ar fi motivul predominant, politica de stat trebuie supusă ceva mai des reexaminării (mai cu seamă măsurile ce reflectă obligații sociale), iar deviza principală să fie reținerea. Și atunci, angajamentele vor fi reevaluate, ideile de compromis vor deveni subiectul unor ample discuții, iar costurile vor fi cîntărite din nou în raport cu beneficiile. Acestea sînt vremurile. Și nu vremurile sînt grele, ci problemele sînt grele. Iar printre aceste dificile probleme se află cîteva de natură etică. S-ar putea ca ele să nu fie cele mai dificile, sau cele mai importante, dar sînt fără îndoială atît dificile, cît și importante. Cînd spunem etică a politicii de stat, ne referim în genere la principiile etice relevante la care recurgem atunci cînd încercăm să facem raționamente dezinteresate cu privire la reglementarea noului cod fiscal, la salariile minime, subvenționarea serviciilor medicale acordate categoriilor defavorizate, regulamentele de protecția muncii, impozitele pe salarii, taxele pe desfacerea anumitor produse sau finanțarea prevederilor sociale. Interesele producătorilor și consumatorilor sînt strîns legate de legislația prețurilor, de politica salariilor și de mersul pieței. Interesele medicilor sînt legate de finanțarea servicilor medicale, iar interesele întreprinderilor producătoare de energie electrică, de regulamentele menite să combată poluarea aerului. Etica politicii de stat poate fi definită drept atitudinile noastre în efortul de a soluționa acele probleme care nu au o legătură directă cu interesele noastre personale. Dar este greu de găsit o problemă de actualitate care să fie absolut nepătată, neatinsă de interese personale. Totuși, cei mai mulți dintre noi dorim să cumpănim și să discutăm numeroase probleme de actualitate, ca și cum interesele noastre personale nu ar fi nicidecum în joc. Dorim să discutăm despre sistemul de asistență socială, despre apărarea și securitatea națională, despre construirea A.N.L-urilor sau despre ajutorul de șomaj ca și cum toate acestea nu ne-ar privi în mod personal. Prezența unui element de conștiință a obligațiilor sociale este ineluctabilă; nimeni nu poate discuta despre impunerile pe venit sau despre nivelurile asistenței sociale fără a fi influențat de o conștiință a faptului că cei săraci și, în general oamenii dezavantajați într-un fel sau altul, posedă un drept legitim de a beneficia de ajutorul celor care își pot permite să-i ajute. Dar, în ciuda faptului că aproape toate problemele au implicații financiare, iar problemele mari implică sume foarte mari, sîntem adesea capabili să ne limităm interesul personal la o obligație socială globală și definită în termeni generali. Și poate că vom reuși să aducem un suflu nou vieții noastre informîndu-ne continuu, reacționînd la tot ce ne vine dinspre politică și impunînd în final o anumită etică politică. Prin schimbare mentală și morală de care are nevoie o țară care să evolueze în ierarhia democrației. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns