Am învățat cu toții, încă din primii ani de școală, că nu există o țară mai frumoasă și mai bogată decît a noastră. O Românie cu adevărat pitorească, cu resurse picate parcă din cer, bogată prin ceea ce natura a creat, un mic Paradis lăsat la îndemîna oamenilor. Și care, chiar dacă îl avem sub coastă, nu prea avem habar ce să facem cu el. Pentru că acesta este adevărul. Avem o țară bogată și frumoasă, dar nu am deslușit nici pînă acum modalitatea de a ne folosi de aceste avantaje în numele propriei fericiri și bunăstări. Sînt țări pe glob care ar muta vreo doi-trei munți din România, sau ar trage un pic din marea noastră spre ei pentru a-și crea acolo propriul Paradis. La noi, în schimb, situația este dezolantă. Sute de kilometri de drumuri, împăunate cu păduri și munți fastuoși, plini de frumusețe, rămîn închise într-o sălbăticie înfricoșătoare și neutilizate ca puncte turistice. De asemenea, obișnuim să ne autoflatăm atunci cînd credem și afirmăm cu tărie că românii sînt nespus de ospitalieri. Singurii care se încăpățînează, de altfel, să n-o creadă sînt turiștii străini, pe care „ospitalierii” i-au așteptat de la aeroport ca să le fure geamantanele, să-i jecmănească, să-i păcălească. Cum să mai revină în România turiști care au trecut prin greaua încercare a hoției de pe la noi? Ca să nu mai spunem că unii dintre ei, ajunși și pe meleagurile băcăuane, au luat și o porție de bătaie! Mai eram convinși că românul s-a născut poet, dar e deajuns să asiști cîteva minute la spectacolul străzii ca să constați că nu e chiar așa. Înjurăturile și ocările sînt presărate printre formulări stereotipe, lemnoase, fără pic de poezie. Avem o limbă frumoasă, dar vorbim deseori tare urît, în special cu turiștii cărora le oferim, le aruncăm în față expresii care-i fac să le pară rău că au purces la drum spre meleagurile noastre. Aproape de peste tot răzbate o delăsare cu un iz extraordinar de transparent cînd călătorești, cînd vrei să găsești un loc de cazare decent și nu dai decît peste o cabană cu toaleta pe hol sau peste o cîrciumă în care se cîntă vestitele și nelipsitele manele, bune de rupt inimi frămîntate de focul iubirii. Mitul ospitalității, al hărniciei, al civilizației, rămîne unul cu circuit intern. Chiar și inițiativele în ceea ce privește „încurajarea turismului” conțin urme de creier încins de aberații precum tot felul de taxe ce vin să taie elanul turistului, care doar el știe cîte sacrificii și economii a făcut tot anul pentru concediul la munte sau la mare. Ca să nu mai spunem de infrastructura de coșmar cu șosele care sînt dezastrul sistemului nervos al oricărei mașini, oricît de garnisită ar fi ea. Adio suspensii, adio sinapse sănătoase, adio turism. Am fi putut să trăim îmbelșugat numai din turism, dar încă n-am descoperit drumul spre eficiență. Dar nu facem decît să-i tot dăm cu gura despre hoteluri privatizate, dar a căror renovare, repunere în circuit durează ani de zile, despre licitații și promisiunile unor proiecte viitoare care nu sînt decît gîngureli de doi lei, încît pierdem pe drum esența. Mai grav este faptul că se manifestă o reticență în abordarea promovării ideii de turism la scara națională chiar și la mari unități hoteliere. Un bun amic îmi spunea zilele trecute că încercînd să promoveze imaginea orașului Bacău – mai ales din punct de vedere turistic – în paginile unei publicații de profil ce are de fapt cel mai mare tiraj din țară în cadrul publicațiilor de turism, s-a lovit ca de un zid atunci cînd a încercat să intre în legătură cu șefii unuia dintre cele mai mari hoteluri din centrul Bacăului, nou renovat și înstelat. Atunci cînd cineva abilitat dorește să promoveze imaginea unui hotel, calitatea serviciilor prestate, incluzînd-o într-o publicație ce este difuzată și în exteriorul țării și este întîmpinat cu răceală, aroganță, promisiuni și totală nepăsare, comentariile sînt de prisos. Sînt gesturi incalificabile, ca de altfel și cele ale unor confrați din presă care pentru a cîștiga titlul de mari investigatori și a contribui la mărirea tirajului respectivei publicații, dau la tipar tot soiul de reclamații, de multe ori chiar ale unor copii, cu privire la unele așa-zise neconcordanțe, nepotriviri, încîlceli ce apar în organizarea de anumite seri festive în anumite unități hoteliere. Uitînd că unele dintre aceste unități hoteliere suportă întregul an supliciile unor grupuri tribale ce se manifestă barbar și lasă în urma lor un adevărat dezastru. Ca și o comportare nefirească celor mai frumoși ani. Cei ai tinereții. În genere, la capitolul investiții în turism stăm cît se poate de rău. Cu mici excepții, care fiind atît de mici abia de se pot vedea, abia de pot fi percepute. Și pînă la atragerea grupurilor de străini e cale lungă. Pentru că străinii nu se dau în vînt după gropile și după gunoaiele noastre, așa că… Unde nu investești nu cîștigi. Acesta este jocul vieții. Și vorba aceea: Dumnezeu îți dă, dar nu-ți pune în traistă! (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns