Una dintre cele mai importante realizări din ultimii ani în privința creșterii transparenței instituțiilor publice, a controlului societății civile asupra acestora a constituit-o adoptarea, în toamna anului 2001, a Legii 544 privind liberul acces la informațiile de interes public. Apariția acestei legi a constituit o garanție în plus pentru respectarea articolul 31 din Constituția României, privind garantarea dreptului cetățenilor de a avea acces la informațiile publice. După mai bine de doi ani de la intrarea în vigoare a acestei legi, puțini sînt cetățenii care se folosesc de drepturile oferite de respectivul act normativ. În rîndurile care urmează încercăm să vă prezentăm un mic îndrumar privind modul în care cetățenii se pot folosi de prevederile Legii 544/2001 pentru a primi informații despre modul în care sînt folosiți banii publici, precum și persoanele din fiecare instituție care sînt responsabile cu furnizarea informațiilor cu caracter public.
Informații despre Legea informațiilor publice
• Ce este informația de interes public
Orice informație produsă sau gestionată de instituțiile sau autoritățile publice.
• Cine poate solicita informații de interes public
Orice persoană fizică sau juridică, de cetățenie româna sau străină.
• Care sînt informațiile care pot fi furnizate fără nici o restricție
Orice informație legată de bugetul, finanțarea sau modul de funcționare al unei instituții publice. Există și informații la care accesul este restricționat. Nu pot fi furnizate informațiile clasificate, alte informații secrete sau date personale.
• Care sînt informațiile furnizate din oficiu
Sînt informații pe care instituțiile și autoritățile publice sînt obligate să le facă publice fără să existe o solicitare în acest sens. Este vorba despre:
– actele normative în baza cărora autoritățile sau instituțiile respective funcționează și sînt organizate;
– modul în care sînt organizate instituțiile sau autoritățile, atribuțiile departamentelor, programul de funcționare și programul de audiente;
– numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității sau a instituției publice și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice;
– coordonatele prin care poate fi contactată instituția sau autoritatea: denumirea instituției, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail și adresa paginii de Internet;
– sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil al instituțiilor publice;
– programele și strategiile adoptate de fiecare instituție și autoritate în parte;
– lista cu documentele considerate de interes public;
– lista cu categoriile de documente produse și/sau gestionate de instituțiile și autoritățile respective;
– modurile în care pot fi contestate și atacate deciziile autorităților și instituțiilor publice în cazul în care o persoană se consideră vătămată în ceea ce privește exercitarea dreptului de a avea acces la informațiile de interes public.
• Unde sînt disponibile informațiile din oficiu
Informațiile din oficiu sînt disponibile în Punctele de informare-documentare ale instituțiilor și autorităților publice, în Monitorul Oficial sau în mijloacele de informare în masă, precum și în publicațiile proprii sau în Pagina de Internet.
• Ce sînt informațiile furnizate la cerere
Orice informație pentru care furnizarea este posibilă numai în urma unei solicitări.
• Cum se pot obține informații furnizate la cerere
Verbal, de la birourile de informare publică sau de la persoanele responsabile de informarea publică. În cazul în care este disponibilă, informația solicitată va fi furnizată pe loc. Dacă acest lucru nu este posibil, persoana care solicită informația va fi îndrumată să depună o cerere în scris. Cererile scrise pot fi depuse pe suport de hîrtie sau electronic (e-mail). Ele vor fi înregistrate după care se va primi o recipisă conținînd data și numărul de înregistrare a cererii. Solicitantul va primi un formular tip de solicitare a informațiilor de interes public de la biroul de informare al instituției.
• Răspunsurile pot sosi și prin e-mail
Puteți solicita răspunsul și pe suport electronic (e-mail) dacă birourile de informare publică dețin mijloacele tehnice necesare.
• Care sînt costurile accesului la informație
Accesul la informațiile de interes public este gratuit. Nu trebuie să plătiți pentru serviciile de căutare și identificare a informației solicitate, dar, în cazul în care solicitați copii după documente oficiale, trebuie să suportați contravaloarea serviciilor de copiere.
• După cît timp se primesc răspunsurile la solicitările srise
Autoritățile și instituțiile publice au obligația de a răpsunde în scris la solicitare în termen de zece zile lucrătoare de la depunerea cererii. În cazul în care durata necesară pentru identificarea informației solicitate depășește acest termen, solicitantul va primi răspunsul în cel mult 30 de zile lucrătoare de la depunerea cererii și va fi înștiințat despre acest fapt în cel mult zece zile. Dacă informația pe care o solicitați este considerată a fi o informație exceptată de la liberul acces, în cel mult cinci zile lucrătoare veți fi înștiințat în scris despre acest fapt.
• Încălcarea liberului acces la informații poate fi reclamată și în justiție
Dacă solicitantul consideră că i-a fost încălcat dreptul la liberul acces la informații, în termen de 30 de zile are dreptul să depună o reclamație. Reclamația trebuie adresată conducătorului autorității sau instituției căreia i-a adresat solicitarea, iar acesta este obligată ca, în urma unei anchete administrative, să dea un răspuns în cel mult 15 zile de la înregistrarea plîngerii. Dacă reclamația este întemeiată, răspunsul va conține informațiile de interes public solicitate inițial și va menționa sancțiunile disciplinare aplicate funcționarului vinovat. Orice cetățean are dreptul să se adreseze justiției dacă i-a fost lezat dreptul de liber acces la informație. Sesizarea poate fi înaintată către justiție după așteptarea răspunsului la solicitarea inițială sau după răspunsul la reclamația administrativă. Plîngerea trebuie depusă la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază solicitantul sau în a cărei rază teritorială se află sediul instituției sau autorității publice împricinate, în teremen de 30 de zile de la expirarea termenului legal de primire a răspunsului la solicitarea inițială. Instanța poate obliga autoritatea sau instituția publică sa furnizeze informațiile de interes public solicitate și să plătească solicitantului daune morale și/sau patrimoniale. Dacă solicitantul este nemulțumit de hotărîrea instanței, aceasta poate fi atacată prin recurs la Curtea de Apel. Decizia Curții de Apel rămîne definitivă și irevocabilă. Atît acțiunea depusă la prima instanță, cît și recursul de la Curtea de Apel sînt scutite de la plata taxei de timbru.
Lasă un răspuns