Un medic al SRI a murit pe loc
Accident de circulație cu șase victime
• un medic de la Spitalul Serviciului Român de Informații a murit în timp ce se întorcea cu familia de la Luncani n soția și fiica sa au fost grav rănite, dar și doi dintre pasagerii celei de-a doua mașini implicate în accident n alcooltestul a indicat pentru șoferul vinovat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce constituie infracțiune n conducătorul auto beat s-a ales doar cu un deget fracturat n lui i s-a reținut permisul de conducere și este cercetat pentru ucidere și vătămare corporală gravă din culpă și conducere în stare de ebrietate
O fracțiune de secundă – atît a fost de ajuns pentru ca un șofer beat să bage în mormînt un om și să rănească grav alte patru persoane. El s-a ales doar cu un deget fracturat și nu a necesitat internarea. Tragedia s-a petrecut cu puține minute înainte de miezul nopții de vineri spre sîmbătă, în comuna Mărgineni. Gheorghe Simion, de 56 de ani, medic la Spitalul Serviciului Român de Informații (SRI) din Capitală, conducea un autoturism Espero și se îndrepta spre casă, împreună cu soția și cei doi copii. La un moment dat, într-o porțiune de drum în curbă, mașina în care se aflau a fost lovită în plin de un Logan, în care se aflau trei tineri care se întorceau de la discotecă. Impactul a fost nimicitor. Medicul a murit strivit sub bord, în brațele soției, grav rănită și ea și plină de sînge. Andreea, fiica lor, de 16 ani, aflată pe bancheta din spate, a suferit un traumatism cranian, iar fratele ei, Cristian, de șapte ani, s-a ales cu o sperietură groaznică. „Veneam de la matușa mea, de la Luncani, spre Bacău. Nu aveam viteză. A venit Loganul cu viteză mare și a intrat în noi”, povestește îngrozit copilul. Adrian Turculeț, de 19 ani, șoferul Loganului, s-a ales doar cu un deget fracturat, și nu a necesitat internarea, în timp ce Iulia Z., de 18 ani, și Alexandru C., de 19 ani, pasageri în mașina condusă de el, au suferit fracturi multiple și au fost internați la spital.
„A murit înainte să fie urcat în Salvare”
în timp ce Ambulanțele transportau răniții, pompierii de la Descarcerare se chinuiau să scoată trupul medicului din mașină. „A durat mult, pentru că șoferul era imobilizat sub bord și avea ambele picioare prinse între pedale. A murit înainte să fie urcat în Salvare”, a declarat plutonierul major Liviu Vîntu.
Polițiștii au stabilit că vinovat de accident este Adrian Turculeț, șoferul Loganului. Acesta a fost testat cu alcooltestul, care a indicat o valoare de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Lui Turculeț i s-a reținut permisul de conducere și este cercetat pentru ucidere și vătămare corporală gravă din culpă și conducere în stare de ebrietate. Medicii i-au recoltat probe biologice pentru a i se stabili alcoolemia. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.