Un tînăr de 29 de ani din comuna Icușești, județul Neamț, a fost la începutul acestei luni protagonistul unui accident, petrecut în împrejurări neclare, care l-a lăsat cu un handicap pentru tot restul zilelor. Costel B. este încă internat la Spitalul Roman, cu o mînă grav afectată în urma evenimentului. „Am aflat de acest caz în urma unei sesizări primite zilele trecute și semnate de mama victimei. Conform afirmațiilor femeii, fiul său lucra fără forme legale de angajare la firma Piton din comuna băcăuană Dămienești. Pe 3 aprilie, bărbatul a suferit un accident de muncă pe care patronul societății a încercat să-l mușamalizeze”, a explicat Ioan Andrei, inspector-șef adjunct pe protecția muncii al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bacău. Mai concret, susține Maria B., tăcerea fiului său a fost plătită cu 500 de lei noi, omul fiind trimis la spitalul din Roman, dar nu cu Salvarea, ci cu o mașină particulară.
Sesizarea a declanșat o anchetă comună a ITM Bacău și ITM Neamț. „Am mers în control la societatea Piton, însă conducerea de acolo a negat că ar fi avut vreodată un salariat cu acest nume. Pe de altă parte, colegii noștri din județul Neamț au stat de vorbă cu victima, care a declarat însă că a suferit accidentul la domiciliu, că a luat o mașină de ocazie pînă la spital și că nu este angajat nicăieri”, a mai spus oficialul, care, în lipsa altor probe, s-a văzut nevoit să închidă cazul. (Alin LEANCĂ)nsă conducerea de acolo a negat că ar fi avut vreodată u
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.