Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău, și-a prezentat ieri, după doi ani de mandat, raportul de activitate. Sau, cel puțin așa și-a dorit, însă ce-a ieșit a fost total diferit. în fapt, actualul primar a vorbit preț de un sfert din timpul alocat despre greaua moștenire lăsată de fostul edil al orașului, Dumitru Sechelariu. Acestuia i s-a imputat că a lăsat primăria înglodată în datorii, cu sume care nu au fost prinse în bugetul local nici în anul în care Sechelariu a fost debarcat, dar nici în bugetul din 2005. Astfel, a susținut Stavarache, el a trebuit să plătească peste 500 de miliarde de lei, cheltuite de Sechelariu înainte de alegeri, în special pentru asfaltarea străzilor.
„Orice executiv poate avea datorii, însă ele nu trebuie să fie mai mari de 20 la sută din buget. Ori, la Bacău erau datorii care depășeau această sumă. Am izbutit, însă, după discuții cu firmele, să achităm eșalonat: 20% în 2004, 60% în 2005 și restul, de 20%, în 2006. Prima mea opțiune a fost ca municipiul Bacău să nu intre în faliment, cum s-a întîmplat cu orașul Comănești sau cu altele. Datoriile aduc progres, dar nu dacă din 700 de miliarde, 500 trebuie plătite imediat. Dar nu vreau să mai vorbesc de ce a fost. Sînt foarte mulțumit că am adus primăria pe linia de plutire”, a debutat Stavarache. Cei care au crezut că acestea vor fi singurele referiri la fostul edil s-au înșelat. Sechelariu a fost leit motivul întîlnirii. Despre sumele cheltuite de el în calitate de primar, Stavarache a vorbit chiar și la finalul ședinței, în fața presei și a consilierilor locali.
Tolba de realizări – cam goală, neîmplinirile, băgate sub preș
Din lista de lucruri făcute de actuala administrație, Romeo Stavarache a insistat pe două chestiuni: spitalul municipal și șoseaua de centură a orașului. Ambele sînt, susține primarul, extrem de importante pentru Bacău. Așa că Stavarache a marjat pe acestea, celălalte fiind prezentate succint. Au fost puse pe tapet scăderea taxelor și impozitelor locale, refacerea fațadelor școlilor prin taxa de salubritate, refacerea aleilor dintre blocuri, modernizarea străzilor balastate și fără canalizare din oraș, refacarea caselor afectate de inundații și amenajarea pieței de gros.
Surprinzător, Stavarache și-a trecut în contul realizărilor și proiecte inițiate de fosta administrație, la fel ca și atragerea de fonduri pentru acestea. Printre ele au fost enumerate aducțiunea de apă a orașului care va primi finanțare prin ISPA, dar și refacerea bazinului de înot sau construcția de locuințe ANL. Romeo Stavarache a spus că acestea au fost începute de alții, dar a insistat pe faptul că el a renegociat sume sau a refăcut proiecte, adjudecîndu-le.
Pe cît de generos a fost cu realizările, pe atît de zgîrcit a fost edilul cu scoaterea la lumină a nerealizărilor ca primar. De fapt, acestea n-au constituit obiectul discuției decît la întrebările insistente ale jurnaliștilor. Abia atunci, Stavarache a spus că-și reproșează că n-a reușit să schimbe mentalitatea funcționarilor din primărie, ulterior aducînd pe tapet și faptul că firmele care cîștigă licitațiile organizate de municipalitate nu sînt capabile să își ducă la bun sfîrșit lucrările.
Benea și Sechelariu, din nou puși la zid
în timpul discursului său, actualul primar a mai adus în atenție numele lui Dumitru Sechelariu și atunci cînd a spus că fosta administrație a distrus baza sportivă a municipiului, dar și pomenind de proiectele inoportune demarate de aceasta. întrebat despre ce este vorba, Stavarache a menționat dublarea prețurilor la unele lucrări din banii publici. Au fost pomenite băncuțele din oraș, cartușurile de toner aduse în primărie, dar și gărduțurile, care astăzi se fac la jumătate din prețul de atunci. Am încercat, în cursul zilei de ieri, să-l contactăm și pe Dumitru Sechelariu, pentru a afla opinia sa referitor la acuzele aduse de Stavarache. Telefonul mobil al acestuia a fost tot timpul închis.
Romeo Stavarache a menționat și numele lui Dragoș Benea, fost viceprimar în mandatul lui Sechelariu, ajuns între timp președintele Consiliului Județean. Stavarache a încercat inițial să spună că are o bună colaborare cu CJ, însă cînd a fost întrebat de ce persistă totuși impresia că relația dintre ei este una tensionată, Stavarache a sărit: „Respectul unuia față de celălalt este foarte important. Apoi, noi sîntem politici și nu pot să nu remarc că intră în ședințele CJ proiecte de hotărîre care au prețuri umflate de două – trei ori. Am și vorbit în Alianță și am spus că, dacă se va continua așa, nu-i în regulă, fiindcă cu acei bani se pot face de două – trei ori mai multe”, a afirmat Romeo Stavarache.
„Demagogie și populism, pentru că indicatorii tehnico-economici sînt propuși de specialiști. Acele proiecte au argumente tehnice. Eu nu sînt specialist, dar tocmai de aceea apelăm la oamenii aceștia. Cum pot eu să contest acele date, dacă noi tocmai de aceea apelăm la serviciile lor? Romeo Stavarache dă dovadă de demagogie și populism. Dacă îl interesa cu adevărat, mai bine le cerea consilierilor, la ședințele Alianței, să vină și să lucreze la proiecte. Repet, eu am doar datoria să prezint acele date, iar consilierii să discute în comisii și, ulterior, să voteze în ședințe”, a replicat Dragoș Benea. (Costinela BREAHNĂ, Eduard ADAM)
pe raster
Planul de dezvoltare economică a Bacăului întîrzie
La doi ani după ce a preluat mandatul de primar, Romeo Stavarache a recunoscut că, nici astăzi nu există un plan de dezvoltare economică a orașului. Practic, nu există o strategie prin care să se contureze foarte clar direcțiile de dezvoltare, dar în egală măsură facilitățile oferite pentru atragerea investitorilor. „Aveți dreptate, dar e în lucru o strategie care va fi gata pînă în luna octombrie a acestui an, după aprobarea Codului fiscal”, a explicat Stavarache. Mai mult, primarul a explicat că, în doi ani, a încercat să schimbe imaginea orașului și că acesta este deschis investitorilor de pretutindeni. El a explicat, însă, că marile probleme sînt lipsa terenurilor și că tocmai pentru atragerea investitorilor se lucrează și la realizarea Zonei metropolitane și oferirea de facilități la taxele și impozitele locale. (Costinela BREAHNĂ, Eduard ADAM)ele au fost enumerate aducțiunea de apă a orașului care va primi finanțare prin ISPA, dar și refa
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.