O delegație de zece persoane de la Teatrul „Bacovia”, susținută de colegi de la Teatrul de animație din Bacău, s-a deplasat, ieri dimineață, la Primăria Bacău, în speranța că va putea discuta cu edilul băcăuan despre problemele din teatru. După o întîlnire a sindicatului care a avut loc luni, cei mai mulți dintre actorii băcăuani au ajuns la concluzia că singura variantă de a depăși criza de identitate prin care trece instituția de cultură băcăuană este demisia celor doi directori. Adrian Găzdaru, directorul general, și Gabriel Duțu, directorul adjunct, sînt acuzați de colegi de lipsă de comunicare și de management defectuos. Numai că întîlnirea cu primarul nu a mai avut loc, pe motiv că Romeo Stavarache avea o agendă extrem de încărcată. Totuși, actorii s-au întîlnit cu purtătorul de cuvînt Ionuț Tomescu, căruia i-au explicat disensiunile care au apărut între colectiv și echipa managerială. „Am lăsat un memoriu și procesul verbal al ședinței, pentru primar. Mesajul pe care vrem să îl transmitem celor doi directori este clar: vrem demisia lor și îi acuzăm de management defectuos. Noi sîntem ca inundațiile: dacă primarul nu vrea să ne primească, noi vom reveni. âi lăsăm un răgaz pînă la 1 mai și apoi vom reveni, pentru că în actuala formulă de conducere nu se mai poate”, ne-a declarat actorul Viorel Baltag, președintele sindicatului din Teatrul „Bacovia” din Bacău. Pînă la lămurirea disensiunilor cu directorii, actorii au anunțat că spectacolele de pe scena băcăuană se vor juca în programul anunțat. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.