Punct final la Capacitatea de toamnă
• ancheta de la Școala nr. 2 s-a încheiat cu schimbarea celor două supraveghetoare Ziua de ieri a tras cortina peste probele…
Toate știrile de ultimă oră, evenimentele locale, intervențiile de urgență și actualitatea cotidiană din municipiul și județul Bacău.
• ancheta de la Școala nr. 2 s-a încheiat cu schimbarea celor două supraveghetoare Ziua de ieri a tras cortina peste probele…
Ancheta accidentului produs în ziua de 5 august a fost finalizată. La SC Prest Serv SA Moinești, ce are ca domeniu de…
BOX: Pînă pe 14 august 2002 doar două asociații județene de box (Prahova și București) și-au luat „Certificatul de structură sportivă” de…
Activitatea societăților comerciale de pe Valea Muntelui care au ca obiect de activitate prelucrarea primară a lemnului stă de multă vreme în…
Mihai BUZNEA Simt că e momentul să se facă o revoluție în sistemul penitenciar românesc. Una de structură. Fundamentală. Care să schimbe…
GIMNASTICĂ: Federația Română de Gimnastică a trimis către direcțiile județene de sport și către cluburile implicate în gimnastică decizia de a schimba…
• soarta băiețelului care a orbit din cauza bătăilor administrate de frați și părinți va fi decisă în septembrie • în sprijinul…
Georgeta Unguru, str. Neagoe Vodă, bloc 12, sc. A, ap. 3, Bacău: O experiență tristă, căreia i-am căzut victimă la începutul lunii…
TENIS DE CÎMP: Ramona Husaru, sportivă clasată pe locul 780 în topul WTA al jucătoarelor profesioniste de tenis, va participa începînd de…
Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău a acordat înlesniri la plată la un număr de 18 agenți economici. Suma totală pentru care…
Ovidiu GENARU Într-una din zilele trecute, pe la orele prînzului, data n-are importanță, chiar „pi șentru”, între Luceafărul și Hotelul Decebal, un…
Recordmena mondială la aruncarea ciocanului, Mihaela Melinte, va putea intra în concursuri abia în anul următor. Deși perioada de suspendare expiră peste…
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) va încheia, zilele următoare, un protocol de colaborare cu Protoieria Bacău, act care parafează discuțiile dintre conducerea ISJ…
Primăria din Bacău pregătește, în premieră, lansarea unei emisiuni de obligațiuni municipale pentru luna septembrie, în valoare de 35 miliarde de lei.…
Lună de lună, o parte din agenții economici din municipiul Bacău trimit pe adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău scrisori…
• se așteaptă și creșterea prețului pîinii Conducerea sucursalei PECO Bacău a majorat iarăși prețurile carburanților auto pe care îi comercializează. Noile…
Pe adresa Ministerului Sănătății a fost trimisă zilele trecute o cerere a Direcției de Sănătate Publică (DSP) prin care se solicită înființarea…
La Bacău trebuie înființate încă 29 de economate Autoritățile județului Bacău trebuie să găsească soluții pentru construirea a peste 800 de locuințe…
Editura bucureșteană „Pegasuss” a scos, recent, pe piață ediția princepss a variantei în limba română a celebrei „Who’s who?”, o „enciclopedie a…
Monopolul Romtelecom asupra telefoniei fixe va continua și anul viitor Grupul de firme Romania Cable Systems (RCS) & Romania Data Systems (RDS)…