Deși s-a aflat, anul trecut, printre protagonistele diviziei D, Acvila Bacău era privită, la începutul acestui campionat, doar ca a treia favorită la promovare. De altfel, ceva mai bine cotate, Petrom Zemeș și Măgura Tg. Ocna nu și-au ascuns nici un moment ambițiile de a evolua, din toamna anului viitor, în eșalonul trei. Cu numai o înfrîngere și un egal în cele 14 partide jucate în tur, Acvila și-a adjudecat însă, titlul neoficial de campioană de toamnă, între ea și ocupanta locului doi, Petrom Zemeș, fiind deja trei puncte avans. în ceea ce-i privește pe cei de la Măgura Tg. Ocna, Iriza și compania nu a putut urca mai sus de locul patru. Altfel, dumnică s-a consumat ultima etapă a turului, care s-a încheiat cu următoarele rezultate: Voința Podu Turcului – AS Hemeiuși 1-2, Acvila Bacău – Avîntul Răcăciuni 2-1, Recolta Ardeoani – înfrățirea Ghimeș 3-2, Măgura Tg. Ocna – Aerostar II Bacău 1-1, Petrom Zemeș – FC „11 Stars” Bacău 5-2, Consart Dinamo Bacău – FC Comănești 5-2, Dragoliv Sascut – Voința Brătești 6-3. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.