Aderarea la UE schimbă foaia în materie de ajutoare de stat (2)

Administrator

Temerea că ajutoarele de stat nu vor mai fi acordate cu începere de la 1 ianuarie, data la care România aderă la Uniunera Europeană, a fost infirmată, de curînd chiar de Guvernul României, care a adoptat un Memorandum cuprinzînd patru proiecte de scheme de ajutor de stat, care să confere continuitate în acordarea ajutoarelor de stat. Prin elaborarea acestor scheme se urmărește crearea unui cadru legislativ care să susțină mediul de afaceri din România și să încurajeze realizarea de investiții, ceea ce, în perspectiva aderării, va conduce la reducerea discrepanțelor atît între regiunile din România, cît și între România și alte state europene. Iată, astăzi, amănunte despre ultimele două scheme de ajutor.

„Vor beneficia de ajutoare de stat și după aderarea la UE – preciza inspectorul coordonator Gheorghe Pașcanu, de la Inspectoratul de Concurență Bacău -, cei care vor crea locuri de muncă. De aceea, în schemele adoptate prin Memorandum s-a fixat inclusiv nivelul maxim la care pot ajunge aceste ajutoare”. Primele două scheme din Memorandum fac referire la investiții pentru locuri de muncă și investiții directe.

Ajutoare care nu trebuie notificare CE

Proiectul de schemă privind acordarea de ajutoare „de minimis” (care nu trebuie notificate Comisiei Europene) se adresează agenților economici, din toate domeniile de activitate, cu excepția sectorului transporturilor rutiere, activitățile legate de produse din pescuit și acvacultură, cele legate de producția primară a produselor agricole sau ajutoarelor de stat pentru export, care privesc ajutoarele legate de cantitatea exportată, de organizarea rețelei de distribuție sau privind alte cheltuieli curente legate de activitatea de export. Mai intră aici și ajutoarele de stat care favorizează utilizarea produselor națioanle în detrimentul produselor de import, sectorul carbonifer și sectorului siderurgic. Agenții economici care beneficiază de ajutorul „de minimis” nu trebuie să fi primit, pe o perioadă de trei ani fiscali, ajutoare „de minimis” care depășesc plafonul de 200.000 de euro. Ajutoarele de minimis nu sunt supuse procedurii de notificare către CE. Ministerul Finanțelor Publice va furniza, însă, la solicitarea scrisă a Comisiei Europene, în termen de 20 de zile sau la termenul stabilit în solicitare, toate datele pe care CE le consideră necesare pentru a aprecia dacă au fost respectate condițiile impuse. Durata schemei este de 5 ani (2007 – 2011), cu posibilitatea prelungirii. Numărul estimativ al agenților economici care vor beneficia de ajutor de minimis este 1.000, iar numărul total pe durata de aplicare a schemei este 5.000. Bugetul total al acestei scheme de ajutor este echivalentul în lei a unui miliard de euro, iar bugetul mediu anual alocat este echivalentul în lei a 200 de milioane de euro.

Ajutoate pentru IMM

Proiectul de schemă de ajutor privind stimularea activității întreprinderilor mici și mijlocii are ca beneficiari IMM-urile care efectuează investiții în imobilizări corporale și necorporale, achiziționarea unor servicii de consultanță și a altor servicii și activități în legătură cu întreprinderile mici și mijlocii. Prevederile prezentei scheme se aplică tuturor întreprinderilor mici și mijlocii cu excepția celor care desfășoară activități în sectorul mineritului, siderurgiei, producției de fibre sintetice, transporturilor și a construcțiilor navale și pescuitului. De asemenea, sînt exceptate și ajutoarele legate de activitățile de export și ajutoarele de stat care favorizează utilizarea produselor naționale în detrimentul produselor din import. Nivelul maxim al ajutorului de stat acordat fiecărui beneficiar nu poate depăși echivalentul în lei a unui milion de euro, iar bugetul mediu alocat este de 250 de milioane de euro. Numărul estimat al agenților economici care pot beneficia de această schemă de ajutor de stat este circa 250. Durata schemei este de la 1 ianuarie 2007, la 31 decembrie 2007, cu posibilitatea prelungirii. Schema de ajutor este exceptată de la obligația notificării către Comisia Europeană, însă CE va fi informată în termen de 20 de zile lucrătoare cu privire la intenția de a aplica o astfel de schemă, în vederea publicării în Jurnalul Oficial a Comunităților Europene. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.