Adevărurile „de după perdea”

Știrea privind recrutarea copiilor în vîrstă de 12 – 14 ani, de către fosta Securitate, spre a-i folosi ca informatori, a lăsat cu gurile căscate o mulțime de români. Domnul Stejărel Olaru și noua conducere a CNSAS – cu mînă liberă de la președintele Traian Băsescu – sînt capabili de numeroase surprize. Personal consider că spre deosebire de alte „dezvăluiri șocante”, aceasta la care mă refer nu poate fi bănuită că ar fi, de fapt, tot o diversiune ca atîtea altele. Cred mai degrabă că este vorba despre o infomație pur și simplu, menită a da și mai mult perdeaua la o parte de pe fața orînduirii de dinainte de ’89. La posturile de televiziune nu au fost, însă, pînă în prezent, invitați specialiști în problematica Securității, cu excepția cîtorva comentatori politici, care să analizeze și să sublinieze importanța și semnificațiile subiectului în sine.
Sorin Roșca Stănescu nu exagerează atunci cînd afirmă că „Guvernul ceaușist a fost nu doar totalitar, ci și terorist”. începînd din anul 1971, dar mai accentuat din anii ’80, populația a fost supusă unor experimente și procedee teroriste prin înfometare, prin lipsă de curent electric și de căldură, printr-o exploatare instituționalizată și oficializată rar-întîlnită pe alte meridiane. Această caracteristică – teroristă și sadică – stăpînirea național-comunistă, și-a mai demonstrat-o și mai elocvent în decembrie ’89 prin folosirea antinațională a gherilelor legionar-comuniste – așa numiții „teroriști”! Cred că tragedia actuală a României se trage din faptul că Securitatea a atras în rîndurile ei tineri care aveau profilul psihologic al delincvenților și i-a instruit ca atare. Oameni care execută orbește ordinele, în special pe cele care vizează încălcarea gravă a siguranței și a drepturilor cetățeanului și care – după cum se spune în popor – sînt capabili să tragă nu numai în mulțime, ci și în „mama și în tata” – astfel de oameni sînt mai periculoși chiar și decît așa-numiții roboți cibernetici programați să ucidă. încă îmi persistă în memorie o scenă din timpul „revoluției”: în acea încăpere se aflau generalul Vlad, generalul Militaru și un al treilea general… în spatele generalului Vlad – șeful Securității -, se afla un bărbat cam de 30 – 35 de ani, negricios, cu o bască tip „muncitorească” pe cap, lipit ca o umbră de scaunul pe care ședea demnitarul. Ei, și?! – ar putea exclama careva -, era garda de corp a generalului! Eu, însă, mă întreb: dintre cei doi, cine era, de fapt, ȘEFUL?! Iată și alte întrebări: cine sînt și ce sînt acei copii recrutați de către Securitate? Care sînt faptele și dramele lor de după decembrie ’89?
Racolarea copiilor constituie doar o „felie” din racolările Securității a unor informatori din toate domeniile și din toate sectoarele de activitate. Foarte mulți dintre cei racolați, dar și dintre cei cercetați, nu erau supuși acestor procedee pentru obținerea de informații, ci pentru cu totul altceva: întreaga populație trebuia să fie la „mîna Securității”. Realitate de tip criminal, generatoare de șantaj permanent, pe viață, care oferă șantajistului un viitor sigur; cu condiția să fie permanent stăpînul dosarelor! Iar cine reușește să devină stăpînul dosarelor poate fi nu numai stăpînul țării, ci și al Statului. Cine poate să contrazică această logică?! (Gheorghe CHIȚIMUȘ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!