Handbalistul Adrian Brezan a făcut sîmbătă legămînt în fața lui Dumnezeu că va fi toată viața sa, la bine și la rău, alături de cea care i-a devenit soție, Iustina, fostă Petrici. Deși printre sportivi se poartă căsătorii „în familie”, Adrian și-a ales de nevastă o fată cu studii în alt domeniu decît sportul. Iustina este absolventă a Facultății de Inginerie Bacău, secția Chimie Alimentară. Cei doi însurăței se cunosc de patru ani și se iubesc precum „în povești”, după cum afirmă handbalistul, titularul postului de portar la „Știința”, antrenor secund la echipa de fete de la același club. Odată cu pasul făcut, Brezan și-a găsit și nașul, Florin Aliman, antrenor principal la echipa feminină Știința. Mirii au la dispoziție o săptămînă, la mare, pe care s-o transforme în lună de miere, după care amîndoi vor reveni cu picioarele pe pămînt, adică la muncă. Nu putem decît să le dorim sănătate, casă de piatră și copii. (M. AMBROZIE)
Adi Brezan s-a însurat
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.