Administratorii asociațiilor se revoltă împotriva apometrelor comune

Administrator

Administratorii asociațiilor de proprietari din municipiul Bacău sînt nemulțumiți de faptul că la unele blocuri din oraș aparatele pentru consumul de apă rece înregistrează cantitatea pentru mai multe scări de blocuri. Sesizarea a fost făcută de mai mulți administratori din oraș, care se plîng că este foarte greu de calculat consumul de apă rece în cazul proprietarilor care locuiesc în blocuri ce au apometre comune pentru consumul de apă rece. „Avem blocuri care au șase-șapte scări și toate sînt deservite de un singur apometru. Este foarte greu de împărțit consumul, chiar dacă cei mai mulți dintre consumatori au în locuințe apometre. Și asta, pentru că apar neînțelegeri, nu toată lumea declară la timp consumurile, iar în unele cazuri apare coeficient de corecție foarte mare”, a arătat Mihai Aniței, administratorul Asociației de Proprietari 69 din Bacău. Punctul său de vedere a fost susținut de mai mulți administratori de asociații care se confruntă cu aceeași problemă atunci cînd vine vorba despre repartizarea consumurilor de apă rece. „Discuțiile cu aplicarea coeficientului de corecție sînt acum mult mai aprinse. Mai ales pentru că, în ultimul an, apa rece s-a scumpit foarte mult, iar oamenilor nu le convine să plătească mai mult decît consumă”, au spus administratorii asociațiilor de proprietari din oraș. Interesul pentru montarea apometrelor la fiecare scară de bloc este foarte mare pentru că, indiferent cît ar consuma în apartament, plecînd ce la însumarea apometrelor din apartamente, locatarii plătesc tot în funcție de consumul înregistrat la intrarea în scara blocului. Iar cu cît numărul consumatorilor este mai mare, cu atît este mai greu de repartizat consumul care nu se regăsește ca diferență între apometrul general și apometrele individuale ale consumatorilor.

RAGC nu poate face investiții în subsolurile locatarilor

De partea cealaltă, reprezentanții RAGC Bacău spun că este foarte greu de separat cu apometre individuale fiecare scară de bloc din Bacău. în oraș sînt 1.250 de blocuri care au, în total, circa 2.600 de scări de bloc. Potrivit lui Petruș Rădulescu, directorul de producție de la RAGC Bacău, cu un împrumut de la BERD regia a montat apometre la toate blocurile care au cămine separate de contoare. Toate cele 1.250 de blocuri sînt complet contorizate, numai că, dintre acestea, 300 de blocuri cu cîte două scări au un singur apometru, iar ale 100 de blocuri cu trei sau mai multe scări au tot un singur aparat de înregistrare a consumului. „La scările la care nu există contoare separate nu se poate realiza acest lucru. Și asta pentru că, așa cum au fost construit, sistemul de distribuție nu este exterior, ci prin subsolurile de bloc. Practic, conducta de furnizare a apei intră în bloc la o scară și iese pe la cea opusă. Ori, în acest caz, noi nu intervenim, pentru că instalația este proprietatea locatarilor”, spune Petruș Rădulescu. Directorul de producție de la RAGC spune că singura soluție pentru contorizarea fiecărei scări de bloc ar fi ca locatarii să suporte investițiile pentru separarea consumului de al celorlalți vecini din scările alăturate. Petruș Rădulescu spune că cea mai simplă soluție ar fi ca de la conducta care iese din ultimul bloc fiecare scară să își facă racorduri separate spre căminul de apometre. Caz în care Regia ar suporta cheltuielile cu aparatul de înregistrare și punerea în funcțiune. „Acolo unde am văzut că locatarii se preocupă pentru a realiza cămine de apometre separate le-am acordat consultanță. Și le-am recomandat cele mai simple soluții pentru a realiza aceste investiții”, a mai spus directorul Petruș Rădulescu. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.