Actionarii societatii Rafo Onesti au aprobat, la inceputul acestei saptamini, prelungirea contractului de mandat al directorului general Miroslav Dermendjiev. Contractul expira pe 18 iulie si a fost prelungit pina pe 17 iulie 2010. Totodata, actionarii au prelungit cu inca doi ani contractul de administrare al administratorului special al rafinariei, Petrochemical Holding GmbH, din Viena, reprezentata de Yakov Goldovskiy, al carei reprezentant este Miroslav Dermendjiev. Directorul general este de nationalitate bulgara, are 50 de ani si este nascut in satul Panciarevo, localitatea Burgas, judetul Stolicina. (Petru DONE)
Administratorul special ramine inca doi ani la Rafo
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.