Max Jacob
Tot mai des aud pe coridoarele școlii noastre, în pauze, dar nu numai, în cele mai neașteptate momente, cum elevii noștri se „binecuvîntează” cu un cuvînt ce pare să exercite o misterioasă seducție (devreme ce este folosit atît de des): „prostule” sau „proasto”. Spus scurt, din rărunchi, acest cuvînt are efectul unei „ghiulele” în stomac sau a unui spray paralizant. Utilizatorul cuvîntului „prost”, de cele mai multe ori chiar în acest scop îl folosește, pentru a paraliza. Curioasă fiind dacă impactul negativ al cuvîntului este tot atît de puternic și asupra elevilor pe cît l-am simți și asupra mea, am întrebat și aflat următoarele opinii: „în școala noastră se aude foarte des cuvîntul prost, folosit atît între elevi, cît și de către profesori. Am rămas surprinsă, deoarece eu nu am fost făcută proastă de către colegii mei, ci de către unii profesori. Prin cuvîntul prost se înțelege lipsa de gîndire – așa spun unii. Dar după părerea mea cuvîntul prost n-ar trebui să existe, deoarece nimeni nu este prost, ci unii sînt mai deștepți, iar alții sînt mai puțin deștepți (însă aceștia din urmă nu trebuie numiți proști). în pauzele dintre ore auzi tot felul de înjurături și cuvîntul prost este folosit cel mai des. Agresivitatea verbală din punctul meu de vedere arată un vocabular sărac.” – Panoschi Dănuț – 9 G
„Agresivitatea verbală este din ce în ce mai des întîlnită în școli din păcate. Poate în mod inconștient vorbim urît, vorbim uneori fără să ne dăm seama de înțelesul și sensurile cuvintelor. Cred că toți am fost făcuți proști cîndva în mod direct sau indirect. Nimeni nu e prost, nici măcar cei care suferă de anumite deficiențe fizice. E greu să spui ce înseamnă prost. E un cuvînt urît, un cuvînt greu și care jignește uneori, deși e foarte des întîlnit în vocabularul adolescenților. Se observă ușor agresivitatea fizică și verbală aproape oriunde. Pot spune că oameni agresivi se întîlnesc foarte des. Agresivitatea de orice tip, ar fi bine să înceteze, dar mă îndoiesc amarnic că acest lucru se va întîmpla vreodată și aceasta din cauză că orgoliul și mîndria este mai presus decît orice în ziua de azi.” – Hodor Georgiana-9 G
Bobîrnac Mădălina de la clasa 12 A e de părere că: „Un om prost este acea persoană care nu se poate descurca în diferite situații ale vieții.
Prostia nu ține neapărat de cunoștințe, educație. Prostia este înnăscută. Toți oamenii au un procent de prostie, dar sînt unii la care acest procent este destul de mare. Oamenii proști nu au păreri personale și sînt mai ușor de influențat. Nu poți adresa unei persoane calificativul prost pînă nu petreci ceva timp în compania persoanei respective. Desigur, sînt și cei care se folosesc de o mască pentru a părea proști, ceea ce demonstrează că în unele cazuri prostia poate fi chiar folositoare.” (Prof. Oana MARTIN) mai des aud pe coridoarel
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.