Adolescenții cu părinți plecați în străinătate o iau razna

Din ce în ce mai mulți părinți pleacă ba în Italia, ba în Anglia sau în oricare altă țară unde pot muncii, pentru a dărui odraslei lor o viață cît mai bună, pentru a le oferi totul. Pleacă cu bună credință că feciorașul lor drag o să apecieze gestul și o să învețe conștiincios, pentru a le mulțumi părinților. Adevărul este, însă, altul: atît timp cît primești bani, fără să știi ce-i munca, nu prea ai grijă de ei.

Odată ce le-au plecat părinții la muncă, adolescenții își iau lumea în cap. La școală nu mai trec, decît foarte rar, să nu se spună că nu au fost pe acolo, fac absențe în prostie și încep cu petrecerile în casă. Doritori de mîncare și băutură găsești oricînd, deci ai bani să dai la orice oră un baieram. Banii vin de la părinți și se duc pe diverse lucruri: haine cît mai șic, că să arate lumii cît de avut este, mobil la care vorbește pînă i se încinge antena. Dacă se gîndește bine, nici nu are nevoie de părinți, decît ca să trimită parale. Tot acuma se găsește un anturaj mai deochiat să-l acapareze ca pe un membru de onoare, adică mai degrabă sponsorul de onoare, și ce nu face omul pentru a fi în centrul atenției? Scoate banii, doar nu sînt munciți de el. Acuma poate spune cu tărie că este un tînăr liber.

Liber numai dintr-un punct de vedere, pentru că începe să fie cam greu cu făcutul mîncării, a curățeniei în casă. Uneori, mai trebuie să aibă grijă și de fratele mai mic. Își dă seama că nu ar strica o ciorbă caldă, făcută de mama. Și, încetul cu încetul, începe să-i invidieze pe cei care au un părinte să aibă grijă de ei.Cînd se îmbolnăvește sau e ziua lui, resimte lipsa celor dragi: nu mai e nimeni care să facă un ceai, să se țină de capul tău să iei un medicament. Și atunci, adolescentul se apucă de băut, de plecat de acasă, de stat cît mai mult cu anturajul, pentru că nu e normal să-ți fie dor de părinți. „Cînd e ziua mea bocesc. Mi se face un dor de mama și de tata. Am 17 ani, am cam totul, îmi trimit ai mei cadouri de Crăciun, de ziua mea, tot felul de pachete, dar mi-e dor de ei. Noroc că-l am pe frate-miu”, spune Mădălina A., tristă. Se pare că nu e bine cu părinți, dar mai rău fără ei.

Plecarea părinților înseamnă pentru adolescent, pe lîngă distracție, și niște responsabiltăți în plus: să aibă grijă cum împarte banii să-i ajungă pentru o anumită perioadă, să plătească facturile casei și, mai ales, să aibă grijă ca, atunci cînd se vor întoarce ai lui, să îl găsească încă la liceu. (Andreea CEASĂR)