Cupa României își va consuma, miercuri, 10 august, de la ora 18,00, cea de-a III-a etapă. O rundă pentru care țintarul FRF a decis ca Aerostar Bacău să joace la Bălan în compania Minerului din localitate, în timp ce FCM II Bacău se va deplasa la Ivănești (Vaslui) pentru meciul cu divizionara D Avîntul. Colege de serie în ediția trecută a campionatului diviziei C, Minerul și Aerostar se cunosc foarte bine, cele două echipe fiind separate doar de trei locuri. De altfel, faptul că Minerul Bălan a terminat întrecerea pe locul VI, timp ce Aerostar a sosit pe locul III a făcut ca meciul, care numai ușor nu va fi pentru elevii lui Costel Cîmpeanu, să se dispute la Bălan. Amintim că în turul anterior Aerostar a învins pe Pambac Bacău cu 1-0, în timp ce harghitenii au cîștigat cu același scor în fața celor de la Armata Tg. Mureș. în ceea ce privește meciul dintre Avîntul Ivănești și FCM II Bacău, interesant este faptul că ambele formații s-au calificat fără joc. Vasluienii au învins cu 3-0 prin neprezentarea celor de la Rulmentul Bîrlad, în timp ce elevii lui Gheorghe Penoff nici măcar nu s-au mai deplasat în județul Vrancea, divizionara D Dorecom Reghiu anunțînd din timp că nu se va prezenta la meci. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.