Afaceriștii independenți își țin singuri evidența contabilă

Redacția Ziarul de Bacău

Contribuabilii care obțin venituri din activități independente (comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate individuală) sînt obligați, potrivit Codului fiscal, să organizeze și să conducă evidența contabilă în partidă simplă. „Pentru organizarea evidenței contabile în partidă simplă – am flat de la purtătorul de cuvînt al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, Radu Maricel -, contribuabilii pot utiliza în acest scop toate formularele cu regim special prevăzute în normele metodologice, în funcție de elementele specifice activității desfãșurate, precum și alte formulare tipizate, comune pe economie, care nu au regim special, privind activitatea financiară și contabilă”.

Cum procedează contribuabilul

Registrul-jurnal de încasări și plăți și Registrul-inventar au regim de înregistrare la organele fiscale. Acestea se numerotează, se șnuruiesc și se parafează înainte de depunerea lor la organele fiscale pentru înregistrare. Evidența contabilă în partidă simplă a veniturilor se ține pe feluri de venituri, după natura lor, astfel: venituri din activități care constituie fapte de comerț, venituri din profesii libere și alte venituri.

Pentru înregistrarea veniturilor din activități independente, contribuabilii vor utiliza, în funcție de specificul activității și de necesitățile proprii, formularele cu regim special, după caz: chitanță, factură fiscală, bon de comandă-chitanță, fișă de magazie a formularelor cu regim special, monetar, extras din borderoul de plăți din data de efectuării plăților. „Constituie venit brut – a precizat Maricel Radu – venitul încasat în cadrul unui an calendaristic, indiferent de perioada în care au fost efectuate prestațiile. Pentru fiecare tip de activitate desfășurată se va întocmi Fișa pentru operațiuni diverse, în care se vor înregistra toate documentele în ordine cronologică”.

În condițiile utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, înregistrarea veniturilor se face în baza Raportului fiscal de închidere zilnică și a Registrului special, întocmit în situațiile defectării aparatelor de marcat electronice fiscale.

Condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, sînt: să fie efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării venitului, justificate prin documente, să fie cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite și să respecte regulile privind amortizarea, prevăzute în Codul fiscal.

Cum se ține evidența contabilă în partidă simplă

Evidența contabilă în partidă simplă a cheltuielilor se ține pe feluri de cheltuieli, în funcție de natura lor, astfel: cheltuielile efectuate în interesul direct al activității; cheltuielile cu sponsorizarea și mecenatul; cheltuielile de protocol; cheltuielile cu amortizarea fiscală; alte cheltuieli deductibile. Pentru fiecare fel de cheltuieli se va întocmi Fișa pentru operațiuni diverse, iar totalul lunar al acestora se va înregistra în Jurnalul privind operațiuni diverse pentru cheltuieli.

Venitul brut cuprinde sumele încasate și echivalentul în lei al veniturilor în natură din desfãșurarea activității, veniturile sub formă de dobînzi din creanțe comerciale sau din alte creanțe utilizate în legătură cu o activitate independentă, cîștigurile din transferul activelor din patrimoniul afacerii utilizate într-o activitate independentă (inclusiv contravaloarea bunurilor rămase după încetarea definitivă a activității), veniturile din angajamentul de a nu desfășura o activitate independentă sau de a nu concura cu o altă persoană, veniturile din anularea sau scutirea unor datorii de plată apărute în legătură cu o activitate independentă.

Taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului de stat – spune Maricel Radu – se stabilește în conformitate cu reglementările fiscale specifice acesteia. Evidența taxei pe valoarea adăugată colectate se ține cu ajutorul Jurnalului pentru vînzări. În acest jurnal se înregistrează pe bază de documente (facturi fiscale, bonuri de comandă-chitanță etc.) valoarea bunurilor livrate și/sau a serviciilor prestate și taxa pe valoarea adăugată aferentă. Evidența taxei pe valoarea adăugată deductibile se ține cu ajutorul Jurnalului pentru cumpărări. În acest jurnal se înregistrează, pe bază de documente (facturi fiscale, bonuri de comandă-chitanță, monetare etc.), valoarea cumpărărilor de bunuri și/sau a serviciilor prestate de terți și taxa pe valoarea adăugată aferentă. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.