De la 1 ianuarie, agenții economici sînt obligați să plătească asigurările de sănătate ale angajaților lor la Direcția de Finanțe, în contul recent înființatei Agenții Teritoriale de Colectare a Asigurărilor Sociale. Evidența persoanelor pentru care se face plata trebuie însă ținută tot de angajații Casei Asigurărilor de Sănătate (CAS). La aceleași ghișee ale instituției ca și pînă acum, agenții economici trebuie să depună lunar listele nominale ale angajaților. „Depunerea listelor cu numele angajaților și codurile lor numerice se depun tot la sediul CAS. Listele se depun în ianuarie, și doar dacă apar modificări pe parcursul anului se fac completări ulterioare de fiecare agent economic în parte”, ne-a declarat Ciprian Țimiraș, șeful serviciului Juridic al CAS. Pe baza listelor nominale depuse de fiecare agent economic, CAS ține evidența angajaților pentru care fiecare societate este obligată să plătească asigurări de sănătate. Singurele persoane care și anul acesta își vor plăti contribuția la Sănătate tot la sediul CAS sînt persoanele fizice, cele fără venituri și fără ajutor social și cetățenii străini care vor să-și încheie asigurări facultative. Alți băcăuani care sînt obligați să plătească Casei Asigurărilor de Sănătate costul internării sînt agresorii și autorii accidentelor rutiere. Chiar și în situația în care victima este o persoană cu asigurările de sănătate plătite la zi, agresorul este obligat prin lege să suporte integral costurile serviciilor medicale acordate părții vătămate. (Cezara DUȚĂ)
Agenții economici achită asigurările de sănătate la Direcția de Finanțe
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.