Agenții imobiliari băcăuani strîng rîndurile

Redacția Ziarul de Bacău

• ei și-au propus să schimbe total imaginea creată de neprofesioniști în rîndul clienților pe care îi au

Agențiile imobiliare membre ale Filialei Bacău ale Uniunii Naționale a Agenților Imobiliari – UNAI au primit sîmbătă, 20 iulie, atestatele și licențele de funcționare. Evenimentul a avut loc în prezența directorului executiv al UNAI, Dumitru Stuparu, al altor reprezentanți ai Uniunii, a unor invitați din alte filiale UNAI și din partea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Bacău. „Este momentul să schimbăm atitudinea clienților noștri față de agențiile și agenții imobiliari – a spus Dumitru Stuparu, dar și atitudinea agenților față de o activitate care este încă făcută, în bună parte, în România, după ureche. De aceea, ținem foarte mult să avem conștiința omului de afaceri veritabil, motiv pentru care strîngem, acum, rîndurile numai cu agențiile care sînt autorizate și cu agenții imobiliari atestați să practice o asemenea profesie”.

UNAI numără, în prezent, peste 800 de agenții imobiliare licențiate, în toată țara, și acoperă 94% din teritoriul acesteia. În cadrul Uniunii lucrează peste 1.200 de agenți atestați și peste 5.000 de salariați. Filiala Bacău este a 17-a înființată în cadrul Uniunii. Ea numără 28 de agenții imobiliare licențiate, dintre care 26 se află în Bacău, iar două în Onești. „Avem în intenție să asanăm acest domeniu de agențiile și agenții care nu fac altceva decît să strice firma unei profesii recunoscută în toată lumea – a spus președintele filialei băcăuane, Tudor Gării. Am făcut deja apel la autorități să ne ajute în acest sens, să putem retrage autorizațiile de funcționare celor care nu au atestate sau licențe. Un sprijin foarte bun l-am primit din partea celor care activează în Onești”.

UNAI a fost înființată acum doi ani. Uniunea a reușit să elaboreze Anuarul 2002 al agențiilor imobiliare licențiate în România și să înmîneze agenților imobiliari ecusoanele cu care pot fi ușor recunoscuți ca profesioniști. „Clienții noștri trebuie să știe că numai un agent cu atestat și o agenție imobiliară licențiată poate garanta o tranzacție angajată – a precizat Dumitru Stuparu. Aceste preocupări fac parte din strategia noastră, în care vrem să mai cuprindem și un sistem organizat de pregătire profesională a agenților imobiliari, pentru care se și lucrează la programele de școlarizare”. Stuparu le-a cerut agenților băcăuani să răspundă la un standard minim de calitate a activității și organizării lor. Uniunea îi poate sprijini în acest sens, inclusiv prin protocoalele pe care le-a încheiat cu diverse instituții ale statului sau profesionale, precum Poliția sau Asociația profesională a notarilor din România, prcum și cu Camera de Comerț și Industrie a României. Membrii uniunii vor discuta, în următoarea perioadă, oportunitatea unui contract cadru în tranzacțiile imobiliare și chiar protejarea afacerilor prin practicarea unor comisioane unice. Tot în perioada următoare, agenții imobiliari și-au propus o campanie mai agesivă pe piața imobiliară, în ceea ce privește imaginea pe care trebuie să și-o creeze în conștiința clientelei locale. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.