Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean a fost asaltată ieri de pacienți. Încă de la primele ore ale dimineții, oamenii au început să se prezinte rînduri, rînduri cu probleme de sănătate. „Numai pînă la ora 11.00, au fost consultate peste 50 de persoane. Avalanșa au constituit-o persoane cu afecțiuni cardiace și numerose cazuri de colici renale și abdominale”, ne-a dcelarat doctorița Sofia Haralambie, șefa Unității de Primire Urgență a spitalului. Mulți dintre acești oameni ar putea fi tratați în cabinetele medicilor de familie sau într-un centru de permanență, dacă acesta ar mai funcționa în Bacău. Astfel, activitatea medicilor de la Urgențe ar fi mult mai aerisită. Dar pe deoparte oamenii dau fuga imediat la spital, fără să se mai adreseze medicului de familie, sau, dacă merg la medic, deși nu au probleme, pacienții sînt trimiși la Urgențe. Anul trecut au fost consultate la Spitalul Județean 48.000 de persoane, din care numai 8.000 au fost internate ca urgențe, iar restul puteau fi rezolvate în cabinetele medicilor de familie. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Aglomerație de nedescris la Urgențe
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.