Agrana Roman dă la pace cu producătorii de sfeclă de zahăr

Administrator

Societatea Agrana Roman, una dintre cele patru fabrici de zahăr din România, care operează în zona Moldova, a acceptat să contracteze sfecla de zahăr de pe toate suprafețele prevăzute inițial în lista pe care a negociat-o cu Asociația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din Moldova (ACSZ), inclusiv județul Bacău. Ieri, 14 martie, asociația cultivatorilor urma să înainteze societății un protest oficial în acest sens, pentru că – spuneau membrii asociației -, Agrana nu a mai recunoscut toate criteriile de parteneriat cu producătorii de sfeclă negociate inițial. O listă cu producătorii și spurafețele propuse a ajuns la Viena, la sediul central al companiei Agrana, și s-a întors cu unele modificări. Pentru adeasta și pentru alte cîteva motive, asociația cultivatorilor urma să protesteze oficial.

„Listele cu alocarea cotelor de sfeclă de zahăr alocate producătorilor – ne-a declarat Mihai Banu, membru în Comitetul Director al asociației cultivatorilor – au fost revizuite și s-a revenit la rezerva de 15.000 de tone constituită de fabrică. Astăzi, la ora 14,00, discutăm și celelalte probleme din diferendul cu societatea. în felul acesta, cred că i-am mulțumit pe toți. Pentru județul Bacău, mai avem de rezolvat situațiile din cazul cultivatorului Nicolae Huiban, din Vultureni, și al societății Eurorin Sascut. Pe ceilalalți i-am rezolvat. Vrem să avem, în final, încă 100 de hectare, cu 3.500 de tone de sfeclă, alocate Bacăului. Din cele 15.000 de tone de sfeclă în rezervă, să intre 3.500 de tone la Bacău. Lista care a plecat la Viena, agreată de asociație, acum e valabilă”.
Cultivatorii au constatat că o serie de cote s-au repartizat fără a respecta criteriile pe care le-au stabilit atît la nivelul Federației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr, cît și la nivelul ACSZ”. între aceste criterii se numărau nivelul producției medii realizată în anii 2005 și 2006, cantitatea de sfeclă vîndută la fabrică în 2006, distanța față de fabrică a producătorilor și investițiile făcute la cultura sfeclei de zahăr (unde s-au luat de bază numai programele Sapard și achizițiile directe de combine de recoltat sfecla). Membrii asociației au stabilit că producția medie minimă înseamnă 30 de tone de sfeclă la hectar. Avînd, însă, în vedere că fabrica a realizat anul trecut 29,800 de tone, un număr foarte mare de fermieri ies în afara acestei producții. Cultivatorii susțin că au mai găsit, de asemenea, și unele criterii de arondare la fabrică în plus față de cele negociate, legate de colaborarea producătorilor cu agronomii fabricii sau de izolarea acestora față de fabrică, în sensul că arealele lor de cultură sînt în locuri izolate geografic de arterele de circulație, de localitățile mai mari etc.
Dar ce i-a nemulțumit și mai tare pe cultivatori a fost că s-au scos din competența asociației lor 15.000 de tone de sfeclă, care să rămînă la dispoziția Agrana România, urmînd ca această cantitate să fie repartizată la noii producători, după criteriul distanței față de fabrică, la cei care se află la mai puțin de 40 de kilometri de ea. La Bacău au rămas numai nouă producători de sfeclă, din 22 cîți erau înainte, pentru Agrana Roman (unii au renunțat de bună voie). Noi credem că se joacă niște interese peste capul asociației și nu putem accepta. Dacă rolul nostru este doar consultativ, de ce ne mai cheamă la discuții? însă Contractul cadru cu producătorii, pentru acest an, nu a fost semnat”. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.