Agricola Internațional continuă investițiile în parcul tehnologic

Administrator

Agricola Bacău a anunțat intenția de a investi, pînă în 2007, circa 20 de milioane de euro pentru a aduce parcul tehnologic la standardele europene. Compania, care exportă 10% din producție, anticipează o creștere a vînzărilor cu 15% în anul 2005 față de 2004 și a profitului la 22 de miliarde de lei față de 8 miliarde de lei. Societatea a început, deja, drumul spre Uniunea Europeană cu investiții finanțate chiar din banii acestei comunități și tot pentru modernizare tehnologicâ, în societățile Europrod și Conagra. De asemenea, de curînd societatea a obținut încă o certificare de calitate, conform standardelor ISO 9001.

Aproape 30% din producția marfă de la Agricola se comercializează prin rețelele internaționale Metro Cash & Carry România, Selgross Brașov, Carrefour și Billa București, Mega Image, Universs All București, iar 10% din producție se exportă în Germania, Franța, Olanda, Grecia, Elveția și pe alte piețe. Zilnic, sub marca Agricola Bacău se obțin aproape 100 de tone de carne, produse din carne și peste 300.000 de ouă. Pe piața internă, produsele cu această marcă sînt comercializate direct, prin rețeaua națională de distribuție, și prin magazinele Agricola din Bacău, Iași, Piatra Neamț, Buzău, Galați și București. „Din punct de vedere economic – a declarat președintele grupului, Gheorghe Antochi -, Agricola Bacău a reușit în cei 14 ani de existență să se impună și să ocupe poziția de lider de piață în special la carnea de pasăre, unde deține aproape 15% din producția unităților specializate din România. Performanțele obținute au la bază investițiile importante care s-au făcut atît pentru creșterea valorii biologice a efectivelor de animale și păsări, cît și pentru modernizarea capacităților de producție în vederea obținerii unor produse agroalimentare de calitate în România”.

Agricola este o structură de grup

Agricola Internațional a fost înființată de un grup de specialiști din Bacău, Prodexport București și concenul Moxel AG din Germania. Ea a fost în anii ’90 o premieră națională – prima investiție străină importantă orientată spre reralizarea unui flux integrat de producție agro-alimentaraă, care începea cu producerea nutrețurilor concentrate, creșterea și îngrășarea animalelor și păsărilor și continua cu comercializarea și procesarea cărnii, a produselor din carne și a ouălor pe piața internă și la export. Noua echipă managerială a societății mixte româno-germane s-a concentrat pe cîștigarea unui cît mai important segment de piață, menținerea echilibrului financiar și privatizarea societăților cu capital de stat, aflate inițial în locație de gestiune. întreaga activitate de producție s-a reorganizat în centre de profit și centre de costuri, conduse pe bază de buget și de cash flow, monitorizate în permanență. Serviciile specializate, managementul calității, controling-ul, marketing-ul, tehnologia informației și altele au avut, de asemenea, o contribuție însemnată la îmbunătățirea actului decizional. Astăzi, Avicola, Suinprod, Intertrade Union, Comcereal, Aicbac, Europrod, Conagra, Agriconstruct și Bac Print formează o structură de grup, în care firma Agricola Internațional are rolul integratorului care controlează activitățile și armonizează resursele. (Petru DONE)care controlează activitățile și armonizează resursele. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.