Ai carte, ai parte?!

Cartea – o dulce zăbavă…

• „Spune-mi ce carte citești ca să-ți spun cine ești…”

După porcăielile greu calificabile din „campania” care s-a încheiat precum se știe (toți, dar toți votanții pretinzînd că au „ștampilat” – cum se zicea pe vremuri… – pentru „viitorul luminos” al patriei și al copiilor noștri!) mi s-a făcut din nou un dor nesățios de cuvinte frumoase, de cuvinte cu miez, de rostiri sfinte, deh, civilizate, cuvinte care cată să înnobileze năpăstuita noastră de condiție (in)umană! Și așa am ajuns, în ordine alfabetică, la cuvîntul CARTE! A mai fost vorba despre el, dar acum îi vom acorda o atenție mai specială… N-o să dăm acum o „definiție”, fie ea și „de lucru”, că fiecare dintre noi cam știe ce-i aceea o CARTE (cărticică, cărțulie, volum, tom, tratat, dicționar, tipăritură, scriere, operă, lucrare, manual, abecedar, broșură, enciclopedie, „cartea cărților”, bibliotecă, librar, editor…). Cei care se îndeletnicesc cu scrierea cărților sînt, evident, scriitorii (poeți, prozatori), oamenii de știință, adică…

• „OAMENII DE CARTE”- aceștia sînt persoane care citesc, studiază, voind a împărtăși semenilor din prea plinul cugetului și simțirii lor Noțiunea asta de „om de carte” nu prea se mai poartă în vremurile din urmă, „cărturarii” părîndu-le unora a fi niște trăsniți care dau multe bătăi de cap, așadar mai bine fără, merge și fără carte…

• A VORBI CA DIN CARTE” – înseamnă a vorbi ca un om învățat, care întîi gîndește și după aceea dă drumul la gură; și a spune lucruri chibzuite, întemeiate pe rațiune, pe dreaptă cugetare (ceea ce nu e prea pe placul „gînditorilor” cu picioarele!).

• „CUM SCRIE LA CARTE” – se rostesc acei care pun preț pe „buna cuviință”, care vorbesc ce trebuie, ce se cuvine; obrăznicia și tupeul nici într-un caz nu vin din prea multă „știință de carte”!

• „A SE PUNE PE CARTE” – expresie plină de „conținut”; vezi bine, mulți dintre semenii noștri, putred de bogați, putred de obraznici, ar cam trebui să se pună cu burțile pe carte, asta ca să mai îndrepte ce se mai poate îndrepta din penibila impresie ce o lasă ori de cîte ori deschid gura pe la televizor, prin parlament sau pe la diverse alte „mitinguri”!

• „FEREȘTE-TE DE OMUL UNEI SINGURE CĂRȚI” – (ne sfătuiesc cei vechi!) – adică să te ferești, să dai și să fugi de individul care știe „una și bună”, care o ține „de-amboulea” pe-a lui, fără argumente, fără motivații, vasăzică „în prostie”, convins că el și numai el are dreptate, lipsindu-i, sărmanul, fărîma aceea de minte fără de care omul e chiar mai puțin decît orice necuvîntătoare!

• „NU-I CARTE ÂNTR-ATÂT DE PROASTĂ ÂNCÂT SĂ NU GĂSEȘTI CEVA BUN ȘI FOLOSITOR ÂN EA”! – ba mai sînt și „opere” din care n-ai ce să alegi; las cititorului (om cu carte, desigur!) să dea exemple din atari cărți bune la nimic…

• Interesant, înțelept și realmente grațios un proverb arab din veacurile trecute: „Paradisul pe Pământ se găsește între sânii unei femei, în șeaua unui cal și în paginile unei cărți”! N-o fi numai atît dar, s-o recunoaștem, formularea e memorabilă…

• „CĂRȚILE SUNT MONUMENTELE CELE MAI DURABILE” – da, s-ar părea că da; atîta doar că s-au cunoscut în istorie destule momente cînd atari „monumente” – cărțile – au fost arse cu sadism de către răii lumii (nu neapărat analfabeți!).

• „O carte e un prieten care nu te înșeală niciodată” – glăsuia un poet cîndva (tot poeții…!).

• Un moralist era de părere că e mai necesar, chiar extrem de util pentru noi, să-i studiem pe „oamenii reali” decît să ne afundăm prea mult în colbul cărților! Mda, numai că înțelepciunea aceasta a emis-o un om de… CARTE! (Calistrat COSTIN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!