„Aici sînt considerată rusoaică, la mine acasă, moldoveancă”

Pentru un român, Cernăuți reprezintă unul dintre focarele culturii românești al României pînă în timpul celui de-al doilea război mondial. Cînd pronunți acest cuvînt te gîndești inevitabil la Mihai Eminescu, cel care colinda nordul Bucovinei în tinerețe, la Facultatea de Teologie ce a dat României teologi iluștri în perioada celor două războie mondiale. Te gîndești la mișcarea „Iconar”, în care erau incluși cei mai importanți scriitori ai Bucovinei, nume despre care astăzi nu se știe mai nimic. Cu toate acestea, vicisitudinile istoriei și perversitățile omenești au făcut ca Cernăuți să rămînă doar un simbol al unor vremuri care au fost și care nu vor mai veni niciodată. Despre trecutul frumos al Bucovinei de Nord a aflat și Natalia Afanas, încă din copilărie de la părinți și bunici. „Știam că Bucovina de Nord a fost în teritoriul României. Știam că sînt de naționalitate română”, ne-a mărturisit ea. Mai ales că este originară dintr-un sat românesc de peste Prut, Corticeni, situat în imediata apropiere a graniției României cu Ucraina. Că astăzi este cetățean ucrainian, asta e cu totul o altă poveste. „S-au făcut pașapoarte și sîntem cetățeni ucrainieni”. Cît privește Cernăuți, astăzi a devenit un oraș în care maniera de comunicare este una singură: limba ucraineană.
Ca mulți alți tineri din această zonă, ca urmare a unor înțelegeri între cele două țări, Natalia a ajuns să studieze la Universitatea Bacău. Anul acesta, se pregătește să-și încheie cei patru ani de facultate. A ajuns în România pentru că și-a dorit acest lucru.”Voiam să dau mai departe, în Cernăuți, dar se dădeau examene numai în ucrainiană. Eu am studiat la școală mai mulți ani în grafie latină. Așa că m-am hotărît să vin în România. Am dat examenele în Cernăuți și am fost repartizată la București, unde am făcut un an pregătitor la Crevedia, după care am venit la Bacău. Aici am studiat timp de patru ani și urmează să-mi susțin licența”, ne-a povestit Natalia. Fiind cetățean al unei țări învecinate cu România, faptul că a avut ocazia de a-și continua studiile aici a adus-o într-o ipostază ingrată, pe care nu refuză să o recunoască public. „Aici sînt privită ca o rusoaică, iar acasă ca o moldoveancă. Sînt dată la o parte din ambele părți. Am discutat cu părinții, dar mi-au zis că n-au ce să facă”, ne-a spus Natalia.
Dacă s-a obișnuit cu această formă de discriminare care o deranjează, nu s-a obișnuit cu incertitudinea viitorului. Acum, avînd experiența celor cinci ani de ședere în România, așteaptă și speră să obțină actele necesarii primirii cetățeniei de român. „Am depus actele pentru cetățenie și aștept”. Pentru că nu-și poate imagina o viață în Ucraina, mai ales că acolo nu i se recunosc studiile. „Ar trebui să mai fac încă un an pentru a-mi echivala studiile”, iar salariul unui profesor nu este deloc unul atrăgător, mai ales pentru un tînăr. „Din cîte știu, în medie se cîștigă cam 50 de dolari pe lună”, a precizat ea. Prin urmare, privește cu oarece rezervă spre un viitor în România. A ales să studieze la Kinetoterapie, o profesiune despre care știe că are căutare în țările occidentale. âi place ceea ce face și este convinsă că, dacă ar fi să dea timpul înapoi, ar face același lucru, probabil tot la Bacău. „M-am acomodat. Nu regret nimic. Dacă aș avea posibilitatea aș mai face încă o dată facultatea”, a recunoscut ea.

Discriminare din partea profesorilor și colegilor

Roberta Bortă este, probabil, cea mai cunoscută studentă din Republica Moldova sosită să studieze la Bacău. Are experiență nu doar în calitate de student, ci și de reprezentant al studenților de dincolo de Prut în Universitatea Bacău. S-a zbătut pentru drepturile studenților moldoveni, a luat atitudine și s-a împotrivit mesei obligatorii la cantină, „una dintre cele mai mari probleme la vremea aceea”, consideră ea. Acum încearcă să obțină cetățenie română. „Aș vrea să rămîn aici, dar dacă nu am actele, nu am cum. Le-am depus de ceva vreme, însă mi s-a comunicat că mai am de așteptat”, ne-a spus ea. A urmat cursurile Liceului „Mihai Eminescu” din Iași, la specializatea Limbi Străine, și a fost repartizată la Universitatea Bacău, unde a continuat pe aceeași orientare, fiind studentă în ultimul an. Se ocupă nu doar de chestiunile ce țin de studii, ci și de rezolvarea situației tinerilor învățăcei care ajung la Bacău. „Merg la Poliție pentru a li se pune celor nou veniți viza de flotant”, ne-a declarat ea. în rest, se simte bine că învață la Bacău, mai ales că, acolo, în orașul natal, aflat aproape de Chișinău, cei care ajung să studieze în România sînt respectați de comunitate. Bursa pe care o primește, la fel ca și ceilalți colegi sosiți la studiu, ajunge la 50 de dolari pe lună. O sumă relativ mică pentru un român, însă foarte mare pentru un moldovean. Mai ales că salariul unui profesor din Republica Moldova nu ajunge nici măcar la 30 de dolari pe lună. Iar banii le ajung atît pentru plata căminului, care ajunge la 150.000 lei pe lună, cît și pentru celelalte cheltuieli.
Nu banii sînt problema studenților moldoveni, ci modul în care sînt tratați de unii dintre colegi și profesori. „Sînt unii profesori care fac diferența între noi. La început nu se observă, dar pe parcurs îți dai seama de acest lucru”, ne-a declarat ea. Ca orice om normal, au reușit să se obișnuiască și cu această situație, adeseori stînjenitoare, și continuă să creadă în șansa ei de a obține cetățenie română și de a veni să lucreze și să trăiască aici. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!