• unii locuitori din Agăș, despre care documentele oficiale spun că au primit ajutoare consistente, susțin că, de fapt, n-ar fi luat nimic
La Agăș, multe dintre persoanele care au suferit de pe urma calamităților de la sfîrșitul lunii iulie se plîng că nu au primit ajutoare. Printre acestea se află și Mihai Zafiu, care în urmă cu cîteva zile ne-a declarat că locuința i-a fost distrusă complet. „Știu că s-a spus peste tot că Guvernul a trimis ajutoare constînd în materiale de construcții, cereale și, mai nou, bani, mai precis 205 milioane de lei pentru fiecare familie de sinistrați. Era vorba că ni se vor da și terenuri, pe care să ne construim case noi și pe care vom putea să le concesionăm în timp. Dar eu nu am primit absolut nimic. Singurele ajutoare au constat într-o butelie, un aragaz și niște cîrpe pline de purici și de păduchi, pe care a trebuit să le ard”. Afirmația omului i-a iritat pe primarul comunei, Toma Marian Spoială, dar și pe șefii de la județ. Asta după ce s-a verificat în documente și s-a constatat că, de fapt, în evidențele primăriei din Agăș, Mihai Zafiu apare cu o listă impresionantă de bunuri și bani primite atît de la Guvern și Primăria din localitate, dar și de la alte organizații.
Documentele demonstrează că Guvernul i-a acordat lui Zafiu 205 milioane de lei pentru reconstrucția locuinței, 50 de milioane care reprezintă un ajutor de urgență și echivalentul în lei a sumei de 1.250 de euro, destinați achiziționării unui teren. De asemenea, lui Mihai Zafiu i-au mai fost oferite un aragaz, o butelie, făină albă, 400 de kilograme de grîu, 80 de kilograme de orz, mălai, ulei, orez, pui, apă minerală și conserve de carne, compot și legume. De asemenea, familia Zafiu a mai primit și articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, pături și lenjerii de pat. Printre cei care au venit în sprijinul lui Mihai Zafiu se numără și Primăria Bacău, care i-a acordat 1.500 de kilograme de ciment, Partidul Umanist din România, care l-a ajutat cu 1.000 de kilograme de ciment, și Direcția Apelor Siret, care i-a oferit zece milioane de lei, un pat, două seturi de garnituri de pat, zece litri de ulei, zece kilograme de zahăr, zece kiograme de făină și 50 de metri cubi de balast. „Lui Mihai Zafiu i-au fost acordați bani prin Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care o să-i parvină în cîteva zile. El a mai primit ajutoare și de la Primăria Agăș, de la Direcția Apelor și de la diverse fundații și asociații”, ne-a declarat Radu Cătălin Mardare, prefectul județului. Într-un comunicat transmis de Direcția Apelor Siret se arată că aceste date au fost confirmate de Mihai Zafiu. Cu toate acestea, omul susține contrariul. Situația s-ar fi clarificat mult mai ușor, dacă Toma Marian Spoială, primarul din Agăș, ne-ar fi dat informațiile solicitate despre sinistrați. Supărat însă că presa a scris de rău, primarul a refuzat să stea de vorbă cu noi. (Oana MĂGUREAN)
Lasă un răspuns