• Institutul Cantacuzino a finalizat analizele de laborator pentru cele două conserve suspectate de infestare cu toxină botulinică
La mai bine de o săptămînă după ce Sofia Ș., în vîrstă de 71 de ani, din Poiana Sărată, a fost transferată de urgență în Clinica de Boli Contagioase din București cu diagnosticul suspiciune de botulism, analizele de laborator au scos de sub acuzație conservele de porc „Ardealul” și „Ringa”. Pentru că bătrîna mîncase din cele două conserve chiar în ziua în care a prezentat primele simptome de boală, epidemiologii Direcției de Sănătate Publică (DSP) au blocat de la comercializare conservele incriminate, iar mostre din acestea au luat calea laboratului de analize de la „Cantacuzino”. Buletinul de analize trimis ieri pe adresa DSP Bacău arată că nici carnea în suc propriu produsă de firma „Ardealul”, nici carnea presată de producție ungurească „Ringa” nu sînt infestate cu toxină botulinică, deci nu acestea au fost produsele alimentare care au declanșat îmbolnăvirea bătrînei. „Rezultatele analizelor scot de sub acuzație cele două tipuri de conserve pe care noi le-am și blocat de la consum pînă la stabilirea exactă a cauzelor îmbolnăvirii bătrînei de la Poiana Sărată. Pentru că femeia a răspuns foarte bine la serul antibotulinic, în cazul ei suspiciunea de botulism se menține în continuare. Pentru că bătrîna obișnuiește să meargă să muncească la cîmp cu ziua este posibil ca o altă conservă oferită spre mîncare de cineva care a angajat-o să o fi îmbolnăvit. Riscul apariției toxinelor botulinice este chiar mai mare în cazul conservelor de casă, în cazul în care nu sînt sterilizate corect”, ne-a declarat dr. Anca Dancău, șefa Stării de Supraveghere a Stării de Sănătate. Întrucît se apropie sezonul preparării conservelor de casă, specialiștii epidemiologi le atenționează pe gospodine să nu treacă cu vederea spălarea legumelor și sterilizarea conservelor întrucît bacilul botulinic, care trăiește în pămînt, poate ajunge cu mare ușurință în borcanele cu legume conservate. „Odată ajuns în conservă, bacilul botulinic se înmulțește în absența oxigenului, iar din acest proces rezultă toxinele botulinice. Acestea sînt de fapt otrava periculoasă pentru om. Toxina botulinică este cea mai puternică dintre toate toxinele existente, iar atunci cînd este ingerată odată cu mîncarea, persoana contaminată poate muri prin blocarea respirației”, a explicat doctorița Dancău. În acest moment, starea pacientei internate la București este foarte bună, dar atunci cînd a fost supusă tratamentului cu ser antibotulinic, bătrîna prezenta deja tulburări neurologice. Întrucît buletinul de analize a stabilit că ambele conserve incriminate corespund din punct de vedere sanitar, toate cele 136 de conservele oprite de la consum vor primi avizul DSP pentru vînzare. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns