„Alegătorii nu mai vor doar becuri și asfalt, vor și dialog”

A condus, timp de aproape patru ani, județul Bacău. Din
scaunul de prefect, a ascultat necazurile a mii de oameni, a
negociat cu sindicaliștii furioși, dar a dat mîna și cu
ambasadorii care ne-au vizitat județul. Radu Cătălin Mardare a
plecat din funcție cu o lună mai devreme, la începutul
campaniei electorale. S-a autosuspendat înainte de finalizarea
mandatului, din cauza posturii sale de candidat la alegerile
parlamentare. Radu Cătălin Mardare este acum senator PSD de
Bacău și spune că experiența din administrație îi va prinde
foarte bine parlamentarului. Fostul prefect al județului a
acceptat să răspundă curiozităților noastre jurnalistice. Și nu
acum, cînd deja a ocupat locul în aula Sernatului, ci în ultima
sa zi de activitate ca prefect. Pentru că am dorit să păstrăm
autenticitatea unor impresii, interviul a fost realizat înainte de
declanșarea campaniei electorale, pe vremea cînd Cătălin
Mardare era încă prefect, dar am întîrziat publicarea pînă cînd
patimile politice se vor fi stins.

– Cum se vede județul Bacău, după patru ani în care l-ați condus?
– Mi-e foarte greu să spun că este un județ ușor sau greu. Pe de o parte, este greu pentru că are o populație numeroasă, un număr mare de localități, foarte multă industrie. Și, cînd mă refer la industrie, mă gîndesc la sursele de pericol, de risc, de poluare, de accidente. Este o problematică diversă. Mie mi-a fost mai ușor pentru că am reușit, după părerea mea, să lucrez bine, să creez și să păstrez niște relații de colaborare, pe bază de respect și înțelegere, cu colegii de administrație și, în general, cu toți cei cu care a trebuit să colaborez, indiferent că a fost vorba despre primari, consilieri, directori, șefi de servicii sau alți reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor. Cred că am reușit să găsesc un limbaj comun. Meritul nu a fost doar al meu, ci și al partenerilor de dialog și asta mi-a făcut mai ușoară o muncă care, altfel, ar fi fost mult mai dificilă.
– Care vi s-au părut cele mai complexe probleme ale județului Bacău?
– Aș prefera să nu fac o ierarhie. Am să vă răspund, fără a pune neapărat pe primul loc, deși poate să fie și pe primul loc, nivelul de viață, încă scăzut, care persistă în multe dintre satele județului Bacău. Este o problemă pentru întreaga Românie. Sînt necesare acțiuni foarte hotărîte pentru modernizarea satului românesc, pentru ridicarea calității vieții la țară.
– Este posibilă modernizarea satului în absența banilor europeni?
– în absența fondurilor venite de la Comunitatea Europeană, ar fi un proces care ar dura probabil zeci de ani. Cu banii care vin prin programe, eforturile aceastea devin mult mai mici și perioada de timp în care vom rezolva aceste probleme se va reduce simțitor. Ne-am tot întrebat și noi, și alții care au fost în echipele din administrație, înaintea noastră, ce ne facem, de exemplu, cu zona din stînga Siretului, cu acele localități, deloc puține, unde nu am găsit pînă acum o soluție miraculoasă. Acolo trebuie să facem ceva, în primul rînd, pentru o agricultură mai performantă. A ne gîndi că ducem acolo, în doi trei ani, investitori care să ridice fabrici și uzine nu ar fi un mod realist de a privi lucrurile. Pentru o agricultură mai performantă, care să încurajeze și investițiile în acest domeniu, este absolut necesar să aducem infrastructura acestor localități la nivel foarte apropiat de nivelul localităților din Uniunea Europeană. Și nu mă refer aici doar la drumuri, ci și la apă, gaze, de calitatea școlii, de calitatea asistenței medicale.
– De asta nu vin investitorii?
– Acestea sînt lucrurile care, am convingerea, duc la rețineri din partea unor oameni de afaceri din Olanda, din Franța, din Italia, care ar dori să vină, chiar să se stabilească aici împreună cu familiile și să facă agricultură. Sigur că, atunci cînd vii cu familia, dorești să găsești condiții apropiate de cele de acasă. De asta spuneam și de școli, și de alte servicii pe care trebuie să le punem la punct, atît pentru locuitorii satelor noastre, dar și din perspectiva atragerii unor fonduri private pentru agricultură.
– Nu s-a ajuns cumva, în satele județului, ca civilizația să vină peste oameni, fără ca aceștia să își dorească prea mult o altfel de viață?
– Nu am percepția că oamenii nu ar fi pregătiți să primească civilizația, dimpotrivă, cred că își doresc foarte mult. Prima nemulțumire pe care o exprimă un primar, un consilier local sau un om dintr-o comună este legată de starea drumurilor, unde mai este foarte mult de făcut, pentru că nu s-a făcut niciodată ceva care să se simtă, să se vadă. Sînt drumuri care, practic, nu au fost niciodată construite. Și chiar în localități foarte apropiate de Bacău, unde n-ai crede că sînt astfel de situații. Avem foarte mult de recuperat, de mult din urmă, iar efortul este extraordinar.
– Au existat situații în care s-au făcut investiții, s-a adus gazul, apa sau electricitatea pînă la poarta săteanului, dar acesta nu a avut bani să se racordeze. Nu au fost investiții inutile?
– într-adevăr, acum poate că sînt mulți cei care, deși și-au dorit să aibă gaz în gospodărie, se văd în situația de a nu putea plăti. Este o stare care sperăm să nu mai dureze mult. Dar important este că lucrările, care nu se fac peste noapte și costă mult, s-au realizat și sînt bine făcute. Iar peste cîțiva ani se va putea profita de ele.

„Unde există o economie dezvoltată, se discută mai mult și despre corupție”

– Care ar fi o problemă specifică județului Bacău, pe care nu ați putut să o rezolvați?
– Probleme de șomaj, de sărăcie, are toată lumea. Probleme de poluare nu există doar în zonele în care nu există atîta industrie. Nu știu să vă spun o problemă specifică, irezolvabilă.
– Dar corupția nu ar putea să fie o problemă care să ne individualizeze?
– Nu cred. Sigur că, acolo unde există multă industrie, unde există o economie mai dezvoltată decît în alte părți, este și mai mare riscul de accidente, și cel de poluare, se poate discuta mai mult și despre corupție. Sînt și aspectele pozitive, sînt mai multe locuri de muncă, salarii mai mari ca în alte părți, dar, probabil, nu pot să spun firesc, apare și o infracționalitate legată de economie, care e proporțională cu volumul activității economice.
– Cum v-ați simțit, ca prefect, dar și ca individ, în toți acești ultimi patru ani, în care despre județul Bacău s-a vorbit ca despre capitala corupției din România?
– Nici eu și nici un băcăuan nu se poate bucura sau simți bine cînd vede că se scrie în presă despre Bacău în felul în care s-a scris. Nu este deloc îmbucurător.
– Ați încercat să schimbați lucrurile?
– Economia județului Bacău este acum sută la sută privată. Sînt convins că nu tot ceea ce s-a scris despre corupția din județul Bacău a fost adevărat. Sînt convins că multe lucruri au fost, într-o măsură mai mare sau mai mică, deformate, au fost și articole tendențioase. Vă spun cu toată sinceritatea că nu acuz presa de intenția de a deforma. Există o concurență în economie, există și competitori care nu-și vor binele unul altuia. Nu acuz presa, dar acesta este un aspect al unei competiții între firme, între oameni de afaceri, care folosesc și arme dintre acestea. Există acum instituții ale statului, pîrghii, legi mai bune, pentru a lucra împotriva fenomenului de corupție, a infracțiunii economice.
– Ați încercat să atenționați instituțiile statului să-și facă mai bine datoria?
– Știți că un prefect nu se poate amesteca în problemele justiției, în anchetele procuraturii. Eu vorbeam despre niște instituții care au fost create special pentru a funcționa autonom, ferite de orice influențe politice sau administrative. Niciodată nu am încercat să am nici un fel de discuție, nici măcar aluzivă, cu reprezentanții vreuneia dintre aceste instituții, parchet, PNA. Nici la instanțele judecătorești nu s-a pus problema să intervin în vreun fel. Există instituții ale statului care trebuie să își facă fiecare treaba. Și trebuie să le acordăm încrederea, pînă la proba contrarie, că își fac datoria.
– Care au fost cele mai complicate perioade pentru dumneavoastră, ca prefect?
– Perioada cea mai grea a fost vara acestui an, după inundațiile care au provocat atîtea pagube și necazuri pe Valea Trotușului. A fost perioada cea mai grea din mandatul meu de patru ani, cea mai tensionată. Și pentru mine ca individ. De nenorociri au fost loviți locuitorii din zona de munte a județului și a fost acea luptă cu necazurile oamenilor, cu timpul, pentru că totul a trebuit făcut foarte repede: alimente asigurate, apă, utilaje. Aceste localități au fost devastate și au rămas foarte mulți oameni nevoiți să doarmă la vecini, la rude, nu mai aveau nimic.
– Predecesorii dumneavoastră au avut de-a face cu mișcări de stradă, cu furii sindicale, aproape inexistente în ultimii ani. Ce probleme ați avut dumneavoastră pe care foștii prefecți nu le-au avut?
– Mai dificilă față de perioadele anterioare a fost retrocedarea terenurilor agricole și a celor forestiere, pentru că au rămas la urmă, și probabil că așa trebuia să se întîmple, situațiile mai dificile, mai încurcate, generate de fel de fel de cauze. Ne-am și propus să ne apropiem de sută la sută cu eliberarea titlurilor de proprietate și am trecut de 99%. Cu cît ne-am apropiat de acest final, cu atît a fost mai greu.
– Ați fi preferat mișcările de stradă retrocedărilor?
– Nu sînt sigur că aș face un schimb de acest fel. Cu mișcările de protest se poate spune că am fost într-o situație privilegiată, pe care, dacă o comparăm cu perioadele anterioare, o putem aprecia.

„Important este să faci compromisuri de care să nu-ți fie rușine”

– înainte de a veni la Prefectură ați lucrat în sistem privat. Cum a fost acomodarea cu funcționarii, cu mentalitățile lor adesea ruginite?
– Pentru mine a fost o altă lume. Nu a fost un șoc, dar mi-a trebuit un timp să cunosc bine cum funcționează administrația, cum gîndesc funcționarii, care sînt resorturile care îi determină să acționeze într-un anumit fel. Dar nu le-aș spune mentalități ruginite. Nu aș da vina pe oameni, ci mai degrabă pe sistem. Sigur că sistemul îl fac oamenii, dar nu oamenii de la acest nivel. Este vorba despre un sistem vechi, reformat doar într-o oarecare măsură. Nu aș pasa vina doar pe funcționari. E adevărat că sistemul în care lucrezi ani de zile ajunge să te formeze și este greu ca funcționar să fii tu mai bun și să faci o reformă. Au fost necesare reforme inițiate de guvern, sînt lucruri care trebuie să plece de sus, altfel, e o zbatere fără nici un rezultat la nivelul funcționarilor din administrația locală.
– Cît ați simțit, în acești ani, presiunile politicului asupra muncii dumneavoastră din administrație?
– Eu nu le-aș spune presiuni. Funcția de prefect este, și va mai fi încă un an, o funcție politică. După care, prefectul va deveni înalt funcționar public. Este încă această interferență a politicului cu administrația la nivelul prefectului, dar spun cu toată hotărîrea că nu am avut de suportat presiuni de nici un fel. Mă gîndeam la începutul mandatului, venind în administrație, într-o lume nouă pentru mine, că vor fi presiuni, încercări de influențare. Mă gîndeam, ipotetic, că am să am momente foarte tensionate. Am ajuns acum, la sfîrșitul acestui mandat, să îmi dau seama ce mult a contat și cît de mult ar trebui să le fiu recunoscător tuturor celor care au înțeles că trebuie să avem acest climat de încredere.
– Este greu de crezut, totuși, că a fost o lipsă totală de presiune politică…
– Sigur că sînt hotărîri care nu se iau individual, care au o tentă politică, și pe care le-am luat în colectiv. Dar asta nu înseamnă că eu am fost supus unei presiuni, să fac sau să nu fac ceva.
– Cînd ați acceptat funcția de prefect, ați pus ca o condiție esențială neingerința politicului în activitatea dumneavoastră?
– Nu. Nu am pus nici un fel de condiții. Și nici nu era cazul să pun condiții, cunoscînd foarte bine, de mult, pe cei care m-au propus pentru această funcție. Nici eu nu am pus condiții, dar nici ei nu mi-au pus nici o altă condiție decît să îmi fac datoria așa cum au presupus sau știau ei că pot să o fac. Adică să fiu eu, cel pe care l-au văzut ei ca prefect în acel moment, să nu mă schimb, să nu fiu altfel.
– Ați fost nevoit să faceți compromisuri?
– Unii dau ca pe una dintre definițiile politicii ca fiind arta compromisului. Sigur că facem compromisuri mai mari sau mai mici în fiecare zi, probabil, dar important este să nu facem compromisuri de care să ne fie jenă, rușine sau care să dăuneze celorlalți. Sigur că facem compromisuri. Facem compromisuri și atunci cînd poate ar trebui să fim mai duri, mai severi cu anumiți funcționari și le mai dăm o șansă.
– Cu ce v-ați obișnuit cel mai greu sau, poate, nu v-ați obișnuit deloc?
– Pînă la urmă a trebuit să mă obișnuiesc cu toate. Nu am găsit ceva total nedigerabil. Dacă ajungi să înțelegi sistemul acesta și să te integrezi în el, nu cred că e ceva chiar de nesuportat. Ne schimbăm în general greu noi ca oameni, mai ales după o anumită vîrstă. Dar nu a fost genul de situație în fața căreia să mă fi simțit dezarmat. Dimpotrivă, cred că lucrurile se pot corecta într-o mare măsură, aici, la nivel local. Nu trebuie nu știu ce legi, ordine, sînt atitudini pe care trebuie să le corectăm.
– Ați avut momente în care ați fost tentat să renunțați?
Nu. Și răspunsul meu e argumentat de ce am spus mai înainte legat de presiuni, de momente delicate…
– Dacă ar fi să vi se propună din nou funcția de prefect, ați accepta-o?
Da, cu siguranță.

„Lumea se miră că merg în piață fără gardă de corp”

– Ca prefect, ce ați cîștigat în plan personal în acești patru ani?
– Ca individ, a fost pentru mine o experiență extraordinară. Eu sînt născut în Bacău și, cu excepția anilor de facultate petrecuți la București, și a serviciului militar, am trăit în Bacău. Mi-am dat seama foarte repede cît de puțin cunoșteam județul Bacău. Și cred că oricine care lucrează în industrie, în finanțe, în orice alt domeniu, cunoaște foarte puțin județul în care trăiește. A fost ca o aventură să merg în fiecare localitate a județului, să ajung în atîtea locuri în care niciodată nu aș fi pășit, să cunosc atîția oameni, de la personalități la oameni simpli, dar foarte interesanți. A fost o cunoaștere plină și profundă, care m-a marcat. Am avut enorm de cîștigat în acest plan.
– Ce ați pierdut?
– N-am avut decît de cîștigat. Nu eram foarte dorit nici de timp liber, nici de liniște. Eu am văzut acest mandat de prefect care mi s-a încredințat ca pe un privilegiu. M-am gîndit: uite, sînt un fiu al Bacăului, aici am trăit, știu destul de multă lume, mă cunoaște destul de multă lume, ce privilegiu să ți se încredințeze administrarea județului unde te-ai născut și unde trăiești. Mi se pare o șansă, o onoare foarte mare și a fost un lucru care m-a marcat. M-am simțit foarte răspunzător și față de colegii care m-au propus, dar și față de fiecare cunoscut, vecin, fost coleg. Am ținut foarte mult să nu dezamăgesc.
– Omul Cătălin Mardare este mulțumit de prefectul Cătălin Mardare?
– Nu sînt pe deplin mulțumit, și poate vă sună așa, ca un răspuns standard care se dă. Eu, în general, mă simt responsabil, sînt sever cu mine. Totdeauna mi se pare că trebuia să spun, să fac, mai mult, mai bine, mai altfel. Asta este o chestiune de structură intimă. Deci nu am cum să fiu mulțumit pe deplin, să fiu eu, în sinea mea, entuziasmat de ce am facut. Și, probabil, că nici nu ar fi normal. Dar să nu o luați ca pe un răspuns formal, că așa e la modă și dă bine. Vă destăinui chiar că întotdeauna cei apropiați mi-au reproșat că mă simt vinovat pentru lucruri de care nu ar trebui să mă simt eu vinovat.
– Mai vedeți lumea, lucrurile, ca acum patru ani?
– Nu, și tocmai datorită acestei experiențe pe care am acumulat-o, a acestei alte cunoașteri. Văd cu alți ochi. Și pînă acum patru ani trăiam într-un apartament de bloc, n-am venit de undeva dintr-un castel și nu eram nici izolat. Eram un om obișnuit, cu un serviciu oarecum obișnuit, o viață obișnuită, a cărei normalitate am apreciat-o. Am văzut, însă, în anii aceștia mai mult din tot ce înseamnă niște zone ale vieții pe care nu prea ajungi altfel să le cunoști. Am văzut mai bine viața asta din sate, cu specificul zonelor, am văzut și sărăcie, și suferință, și cazuri particulare, și chestiuni de ordin general legate de viața oamenilor, pe care nu aveam cum să le știu, decît din presă. Dar altul este contactul direct și implicarea, în încercarea de a rezolva niște lucruri.
– Ați avut momente cînd ați fi vrut să rezolvați mai mult dar nu ați putut?
– Sigur că da. E o reacție omenească. M-a marcat, de exemplu, foarte tare, întîlnirea cu un băiețel de la Centrul Lalelelor, care își pierduse vederea din cauza tratamentului aplicat în familie. Un băiat extraordinar de inteligent, cu un destin cutremurător. A fost una dintre cele mai puternice experiențe…
– V-a schimbat politica, funcția, modul de viață? Mai sînteți același Cătălin Mardare de acum patru ani?
– Eu cred că da și sper din tot sufletul să nu mă înșel, și sper că cei care m-au cunoscut înainte constată același lucru. M-aș simți teribil de vinovat dacă lucrurile nu ar sta așa. Și viața mea, în general, nu s-a schimbat. E drept că am muncit cîteva ore în plus pe zi, și sîmbăta, și duminica, dar nu mă consider în nici un caz o „victimă”.
– Statutul de om public nu v-a determinat să vă schimbați comportamentul, să nu mai faceți lucruri pe care altădată le făceați?
– Sînt foarte puține astfel de lucruri. La piață merg cel puțin o dată pe săptămînă, de regulă, de două ori, sîmbăta și duminica. Merg atît din necesitate, cît și din plăcere. Piața e un loc care îmi place foarte mult. âmi place prospețimea, mirosul, forfota. E un loc unde mărturisesc că, uneori, îmi fac drum chiar dacă nu am mare lucru de cumpărat sau sînt lucruri pe care aș putea să le cumpăr din altă parte. Mă duc cu sfințenie la piață. Mai merg pe jos, dar, de multe ori, merg cu mașina, pentru economia de timp. Dacă mă duc să fac piața cumpăr și pentru mama, cumpăr și pentru mătușa și merg să le și duc. Altfel, locuiesc la cîteva minute de piață și, dacă nu ar trebui să fac și „distribuție”, ar fi mult mai simplu. în rest, am același mod de viață ca și înainte. âmi place să îmi conduc mașina. Mi-e greu să dau exemplu de un lucru pe care chiar nu l-am mai putut face.
– V-ați refuzat niște plăceri?
– âți refuzi niște plăceri din lipsă de timp, nu pentru că ești prefect sau pe o altă funcție de demnitar. în primul rînd, am pierdut lectura, în comparație cu ce citeam înainte. Am continuat să citesc, dar mult mai puțin. Am mai mers la film cu familia, la teatru. Am fost și la stadion. Am fost și la zile onomastice, și la aniversările celor care mergeam înainte. Toate s-au redus, dar nu s-a suprimat nimic.
– Dar ați mai intrat, relaxat, într-un restaurant?
– Aici nu trebuie, cred eu, nici căzut în extrema cealaltă. La urma urmei, depinde de ocazie, de anturaj. De mers la restaurant, cu doi-trei prieteni, nu am fost în anii aceștia. Dar nu aș vedea o problemă. – Vi s-a întîmplat să vă oprească lumea pe stradă, să vă recunoască?
– Da, și nu de puține ori, și nu neapărat să-mi semnaleze o problemă. Chiar am observat, oarecum amuzat, la scurt timp după ce am fost numit prefect și lumea mă văzuse în media locală, o reacție de surprindere, de mirare, că sînt la piață, cu sacoșa în mînă. Unii mă întreabă și acum cum de umblu neînsoțit, cum de nu am gardă de corp. Unele lucruri m-au amuzat, altele mi-au făcut plăcere. Nu am fost foarte des abordat ca să rezolv o anume problemă. Dar chiar și cînd s-a întîmplat așa, nu am considerat ca pe o agresiune sau un lucru care să mă deranjeze.
– Ce trăsătură de caracter v-a fost aliat și v-a ajutat și ce v-a fost o povară?
– Dacă v-aș spune ce mi-a fost aliat, ar însemna să mă laud și nu mă simt bine să fac asta. Puterea de muncă, răbdarea, perseverența, credința în anumite valori… Dorința de a face. Toleranța, uneori. Toleranța intră și la aliați, și la dușmani. De multe ori trebuie să înțelegi niște oameni, de ce fac niște lucruri, de ce spun ceva. Și, înțelegînd, și reacțiile sînt mai înțelepte. Defecte? Poate că nu am fost întotdeauna suficient de hotărît cum ar fi trebuit să fiu. Aici e reversul toleranței.

„Voi fi în politică atît timp cît nu am să mă simt depășit”

– Sînteți un om politic, domnule Mardare?
– Da, am început să mă simt om politic. Nu din prima zi, am pășit într-o lume nouă în care predomina administrația și nu politica și au fost acele eforturi de a mă integra cît mai repede, care m-au împiedicat să mă simt și una și alta.
– Vi se potrivește politica?
– Cel mai bine pot aprecia cei din jur. Dar cred că mi se potrivește, într-o bună măsură. Recunosc că m-au încurajat și voturile care le-am primit la alegerile preliminare, dar și unii colegi, care mi-au spus lucruri ce m-au încurajat.
– Dar faceți cu mai multă ușurință politică sau administrație?
– M-am simțit mai legat, mai ancorat, în administrație decît în politică. Și sigur mă simt mai în elementul meu cînd vorbim despre administrație. Dar cred că, în viitor, proporțiile se vor schimba.
– Cum vedeți politica, este un ajutor sau o piedică pentru cineva care face administrați?
– în contextul actual, și mă refer la ce a fost și încă mai este, politica poate fi un ajutor. Nu cred că se pot separa total una de alta. Nici în Franța nu cred că administrația este neatinsă de nici un fel de act politic.
– Vă vedeți făcînd carieră în politica românească?
– Carieră în politică înseamnă foarte mult și nu știu pînă unde duce. Voi rămîne în politică atîta timp cît voi simți că nu sînt depășit de lumea din jur, atîta timp cît voi simți că aparțin acestei clase politice pe care eu o văd în evoluție, în schimbare. La cele mai mici semne că nu aș fi potrivit, că nu aș mai ține pasul, sper să am capacitatea să percep și să mă retrag. Atît timp cît am să simt că lumea mă vede acolo, am să fiu acolo.
– S-a vorbit foarte mult despre plecarea dumneavoastră în diplomație. Dacă ar fi pus să alegeți, ce ați prefera: munca în diplomație, administrație, politică?
– Acum mă simt în elementul meu în administrație. Și în politică, în proporțiile pe care le-am discutat și care cu siguranță se vor mai schimba. în diplomație nu am fost și nu am avut răgazul să mă gîndesc cum ar fi să reprezint România ca ambasador. Este o înaltă demnitate, un lucru pe care și-l dorește multă lume. Nu pot să spun că îmi doresc una sau cealaltă. Eu nu am o problemă cu lucrurile acestea, pentru că e de datoria mea să fac ceea ce vor hotărî colegii, echipa din care fac parte.
– Ați avut vreodată senzația că partidul s-a folosit de imaginea dumneavoastră pozitivă, mai mult decît v-a ajutat pe dumneavoastră partidul?
– Nu. Și nu este o sintagmă tocmai potrivită, că s-a „folosit”. Dacă am reușit să creez o imagine pozitivă, mă bucur, e contribuția mea dar nu sînt singurul. Unii contribuie mai mult cu resurse, cu bani, alții cu o cultură și o imagine. Fiecare are ceva de adus. Dacă eu am reușit să nu dezamăgesc și am adus o imagine bună, e contribuția mea și asta nu înseamnă că am fost folosit.

pe raster:

„Fondurile au venit mai greu decît responsabilitățile”

– După patru ani de administrație, credeți că se poate vorbi despre o reformă reală în acest domeniu?
– Este o reformă care nu a fost terminată, dar ea este reală, ea se întîmplă. Este suficient să ne oprim doar la descentralizarea, care a dat dureri de cap primarilor, președinților de consilii județene, prefecților. Ea trebuia făcută, nu mai putea fi amînată, mai ales că bani nu au fost niciodată de ajuns, nu o să fie nici anul acesta și lipsurile o să persiste. Trebuiau puțin forțate lucrurile, să fim aruncați în apă și să ne zbatem să ieșim la suprafață. Și am reușit, cu toate greutățile: că au mai întîrziat banii de salarii, că au fost probleme pe la școli, pe la dispensare, mai ales în mediul rural. Dar trebuia odată ca de școală să aibă grijă primarul și nu ministerul de la București, de sănătate să aibă grijă primarul, președintele consiliului județean și nu cei de la minister, de la 300 de kilometri. A fost și este încă greu, pentru că fondurile au venit ele, dar mai greu decît responsabilitățile, dar ne apropiem de ceea ce trebuie să fie o descentralizare: nivelul deciziei trebuie să fie cît mai aproape de cei pe care îi vizează.
– Se poate face reformă cu funcționari publici prost plătiți?
– Categoric, nu. Dar începem să stăm puțin mai bine aici, cel puțin anumite categorii. Dar mai avem pînă să ajungem la un salariu satisfăcător pentru funcționarii publici. Sigur că este o condiție pentru a putea atrage și a putea menține funcționari de calitate. Sîntem perfect conștienți că salariile sînt încă mici.
– Ați avut probleme legate de mentalitatea funcționarilor cu care ați lucrat în administrație?
– Sigur că da. Evident, nu probleme grave, nu ceva care să te determine să te iei cu mîinile de cap. în administrație mai există încă tentația de a considera că cel care vine cu o problemă nu are dreptate, că trebuie să aștepte un răspuns 30 de zile. Există mai puțin impulsul de a te pune în locul omului și de a pleca de la premisa că omul are dreptate, că trebuie ajutat. Abordarea aceasta, în principal, „hai să-i dau credit, să consider că este adevărat și solicitarea lui este întemeiată, și să nu-i cer nu știu cîte dovezi”, este încă deficitară.
– V-ați încumeta să dați cîteva exemple de primari care v-au plăcut?
– Nu vreau să vă dau exemple, pentru că sigur aș omite oameni care merită. âmi permit, însă, să spun că avem în județ, primari buni și s-a văzut lucrul acesta. Sînt primari de comune care ar face față de succes și la localități mai mari.
– La alegerile locale ați avut surpriza că primari buni, din punctul dumneavoastră de vedere, nu au fost realeși?
– Da, au fost, dar nu am să dau exemple. Toată lumea a analizat, a comentat rezultatele alegerilor locale din 2004 și s-a văzut că nu este suficient să fii un foarte bun gospodar. Electoratul a devenit mai matur, mai sofisticat, mai exigent și aceasta este evoluția firească a societății românești. Ne putem aștepta din partea electoratului la criterii, la exigențe pe care poate nu le-am avut în vedere pînă acum. Și cred că am învățat cu toții lecția asta. Din această perspectivă au fost și surprizele: oameni care au făcut lucruri foarte vizibile, foarte palpabile pentru comunitățile lor, dar nu au fost realeși.
– Care ar fi explicația?
– Comunicarea cu oamenii. Mai bine zis, necomunicarea. Cred că este o concluzie cvasi-generală pe care a tras-o lumea după alegerile locale. Pentru că altă explicație nu există. Pînă acum, așa gîndeam cu toții: a făcut drumuri, poduri, școli, a zugrăvit, a măturat, a pus becuri, e foarte bun și ajunge. Punct. Uite că nu e de ajuns și încercăm și noi să deslușim cît mai bine ce doresc oamenii cu adevărat, ce mai doresc în plus față de ce le oferă un primar gospodar. Cred că este vorba despre un anumit tip de dialog și o anumită frecvență a dialogului.

pe raster:

„Politizarea instituțiilor este o sursă de corupție”

– Putem vorbi, în general, despre reformă în administrație, atît timp cît instituțiile sînt politizate la nivelul lor de vîrf?
– în primii ani după Revoluție, toți directorii de firme, mai mari sau mai mici, fiind societăți de stat, vrînd-nevrînd, se făceau membrii de partid. Principala cauză, repet, era proprietatea de stat. Acum, acest aspect a dispărut în totalitate, economia este privată și este un alt tip de interese, firești, nu mă refer la lucrurile aflate în zona gri. în toată lumea democratică, patronii, conducătorii de întreprinderi au simpatii politice, iar unii fac politică. După părerea mea, nu mai există pîrghii de constrîngere, au rămas mult mai puține și mult mai slabe decît înainte. Dacă vorbim despre instituții descentralizate, nu toate sînt politizate. Cred că nici jumătate dintre directori din județul Bacău nu sînt membri PSD. Și putem discuta cu lista în față.
– Fie și ca procedură, pentru a participa la un concurs de director al unei instituții publice, ai nevoie de avizul prefectului. Asta nu presupune o tentă politică destul de evidentă?
– Sigur că, impunîndu-se avizul prefectului și prefectul fiind om politic, intervine influența politică. Dar așa a fost legea pînă acum. Nu este o strategie pe care a aplicat-o doar PSD. Prin pachetul de legi anticorupție s-a prevăzut că, de la 1 ianuarie 2006, prefectul va fi apolitic. Situația aceasta este în curs de a se rezolva. Și în legea nouă se prevede avizul prefectului, numai că prefectul va fi apolitic.
– Pînă la aplicarea legilor viitoare, șefii instituțiilor vor urca în funcții cu un aviz politic. Nu este tocmai această politizare o sursă de corupție?
– Politizarea ar putea fi o sursă de corupție, dar ar trebui să vorbim de acum la timpul trecut. Nici acum, în acest mandat, cînd aveam posibilitatea să îi punem pe toți directorii dintre membri PSD nu am făcut-o, ci am aplicat criteriile de competență. Cei care sînt directori membri PSD au fost aleși dintre mai multe variante și am considerat că putem colabora foarte bine cu acești oameni. Cadrul existent chiar ne-a impus să lucrăm în acest fel, prefectul fiind un om politic, un om care are de pus în aplicare un program al guvernului, o anumită strategie. Și programul trebuie aplicat cu niște oameni în care ai încredere, îi cunoști și știi că vor înțelege mai bine ce trebuie să facă. De aceea, o parte dintre directori au fost numiți dintre specialiștii pe care îi avem în PSD. Dar, accentuez: deja este aproape de domeniul trecutului, pentru că, prin noul pachet de legi se urmărește depolitizarea totală a administrației, începînd cu prefectul și continuînd cu șefii de instituții.
– Chiar este posibilă o depolitizare totală?
– Să nu părem, poate, naivi. Și în Franța, și în Italia, cei care fac parte din corpul prefecților au și ei simpatiile lor politice, care sînt cunoscute și, cînd vine un guvern de o anumită culoare politică, alege din corpul prefecților pe cei cunoscuți cu simpatii social-democrate, liberale sau creștin-democrate.

Interviu realizat de Nicoleta BICHESCUost și surprizele: oameni care au făcut lucruri foarte vizibile, foarte palpabile pentru co

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!