Alegeri la Asociația Veteranilor

Redacția Ziarul de Bacău

Cantina liceului „Anghel Saligny” a găzduit ieri conferința județeană a președinților Asociațiilor de Veterani din Bacău. Toți conducătorii de filiale și subfiliale vin odată la cinci ani la această întîlnire pentru a-și alege printr-un vot deschis președintele pe județ. Comitetul de conducere este alcătuit din 31 de membri, dintre care va fi ales și un birou executiv.

Ședința a fost condusă de generalul Dragnea Marin, președintele Asociației Veteranilor pe țară. Printre persoanele prezente s-au mai aflat colonelul profesor Pintilie Hăineală, președintele Asociației din Bacău, colonelul Ion Nicolae, secretarul de stat care se ocupă cu problemele veteranilor, iar printre invitații de seamă s-au numărat prefectul Cătălin Mardare, care s-a bucurat de o primire foarte călduroasă, precum și primarul Dumitru Sechelariu, care însă nu a putut onora invitația. Conferința a cuprins prezentarea activității pe ultimii cinci ani și prezentarea raportului comisiei de cenzori. După masa de prînz, servită tot în incinta cantinei, a urmat punctul culminant al adunării, votul. „Așteptăm cu nerăbdare alegerile să vedem cine va primi următorul mandat. Sper ca viitorul președinte, cu ajutorul domnului prefect, să ne facă traiul mai ușor, nouă, celor care am luptat pentru țară”, ne-a declarat comandorul în rezervă Alexandru Leonor.

Tot la întrunirea de ieri a fost promovat „Almanahul Veteranilor din Bacău 2002”, o carte care cuprinde texte literare, rețete naturiste, interviuri și alte subiecte dedicate veteranilor și nu numai. „Este o culegere abia scoasă de pe tipar și care cuprinde texte critice, poezii, interviuri, sfaturi, etc. Este dedicată tuturor celor interesați de soarta noastră. Almanahul apare periodic, publicat de aceeași redacție care realizează ziarul trimestrial „Veteran de război”, ziar care merge pe o linie specifică asociației”, ne-a mai declarat comandorul Leonor Alexandru. (Răzvan RADU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.