Aleșii locali se bat pentru ciolan

Administrator

Ședința de Consiliul Local Bacău care se va desfășura astăzi, cu începere de la ora 14,00, la sala de conferințe a Consiliului Județean, se anunță a fi una deosebit de furtunoasă. Unul dintre proiectele de hotărîre incluse pe ordinea de zi va face, aproape sigur, ca spiritele în rîndul consilierilor puterii și cei ai opoziției să se încingă zdravăn. Totul pleacă de la un proiect inițiat de opt consilieri din partea Partidului Conservator și cei ai Partidului Social Democrat, care cer ca în consiliile de administrație de la CET și RAGC, dar și în AGA la CET, funcțiile membrilor să se reîmpartă, în funcție de culoarea politică. Subiectul concretizat, acum, printr-o hotărîre de Consiliu Local, a fost adus în discuție de mai bine trei luni de consilierii PSD, iar la ultima ședință, și reprezentanții Partidului Conservator au sărit să-și apere interesul oamenilor din partid. Avînd în vedere că la nivel local, cele două partide au obținut cele mai multe procente la alegerile locale, reprezentanții PC și PSD vor ca reprezentarea în forurile de conducere de la CET și RAGC să fie reconsiderată, avînd în vedere apariția unei noi legi care reglementează reprezentarea în în acest domeniu. Temeiul legal este în baza modificărilor și completărilor la Legea 215/2001, modificată prin Legea nr.286/2006. „Vrem ca și oamenii noștri să intre în consiliile de administrație de la cele două regii. Este normal să se întîmple acest lucru, mai ales că legea spune că aceste consilii de administrație trebuie refăcute în funcție de procentajul partidelor la alegerile locale”, a opinat George Bogatu. De aceeași părere a fost și Costică Marcu, reprezentantul Partidului Conservator, care încă de la ședința trecută voia să se dezbată în plen reanalizării reprezentării partidelor politice în consiliile de administrație.
Cel care s-a împotrivit punerii în practică a solicitărilor venite de la PSD și PC a fost primarul Romeo Stavarache, care este și președintele PNL Bacău. „Prevederile acestor modificări aduse de lege nu se aplică retroactiv. Nu avem cum să refacem consiliile de administrație, pentru că nicăieri în lege nu se precizează că modificările trebuie făcute de la intrarea în vigoare a legii. După cum reiese din textul de lege, acestea vor fi puse în plicare după alegerile locale din 2008, în funcție de procentajul obținut atunci”, și-a motivat opoziția primarul Romeo Stavarache. Cum nici una dintre cele două părți nu a căzut la o înțelegere, soluția a fost ca administrația băcăuană să ceară un răspuns concret în ce privește aplicarea sau nu a prevederilor care le dau dreptul partidelor să nominalizeze oameni în consiliile de administrație, în funcție de procentajul de la alegeri. Răspunsul trebuie să sosească de la Ministerul Administrației și Internelor și ar trebui să pună capăt luptei pentru putere și interese.
Bătaia pentru funcțiile din AGA și consiliile de administrație de la CET și RAGC este una justificată, din moment ce membrii partidelor pot cîștiga bani frumoși intrînd în forurile de decizie. în unele cazuri, sumele ajung și la 100 de milioane de lei de fiecare membru. După alegerile din 2004, componența consiliilor a fost refăcută, iar cei care au avut prins cele mai multe locuri au fost membrii PNL și PD, colegii primarului Romeo Stavarache. Rămîne de văzut în ce măsură reprezentanții partidelor își vor reîmpărții puterea la societățile de utilități din Bacău aflate în subordinea Consiliului Local Bacău și dacă în dezbatari va prima interesul aleșilor sau al băcăuanilor. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.