Alianța Dreptate și Adevăr PNL-PD și-a depus, ieri, listele de candidați pentru alegerile parlamentare la Biroul Electoral de Circumscripție (BEC). Președintele BEC, judecătorul Valerica Grosu, a verificat îndeplinirea condițiilor legale necesare și a înregistrat candidaturile depuse. Pentru Senat vor candida, în ordine, șapte membri ai Alianței: Aron Popa, Cristian Cucuianu, Ioan Chiriac, Adrian Mironescu, Elena Stoica, Floarea Ivanof și Toader Frățilă. Nu mai puțin de treisprezece nume apar pe lista de candidați pentru Camera Deputaților: Valeriu Gheorghe, Ionel Palăr, Liviu Miroșeanu, Gabriel Berca, Ioan Silviu Lefter, Constantin Avram, Nicolae Talabă, Valerian Vreme, Ioan Teslaru, Lucian Ciubotariu, Otilia Iftimiuc, Gheorghe Dogaru și Radu Ababei. „Ne dorim ca Alianța să cîștige alegerile în județul Bacău și ne propunem să obținem cel puțin 50% din voturi”, a declarat deputatul Valeriu Gheorghe, președintele Organizației Județene a Partidului Național Liberal.
Ziua de ieri a fost, de altfel, ultima zi în care partidele sau alianțele politice și-au putut depune listele de candidați la Biroul Electoral de
Circumscripție (BEC). Pînă la amiază, și-au mai înregistrat listele reprezentanții Organizației Județene Bacău a Partidului Social Democrat (PSD), și cîțiva membri din conducerea organizației.Partidului Muncitoresc Român, care a înscris 11candidați pentru Camera Deputaților și cinci candidați la Senat. La un loc în Camera Deputaților mai aspiră un membru al Asociației Italienilor din România și trei membri ai Asociației Etnicilor Turci. „Deocamdată, nu s-a prezentat nici un candidat independent. A sunat o persoană, care a spus că va veni mai spre seară, pentru a-și înregistra candidatura, alături de listele de susținători”, ne-a declarat Valerica Niculina Grosu, președintele BEC. Termenul pentru depunerea candidaturilor a expirat la miezul nopții. (Oana ALBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.