Alianța „D.A.” vrea să preia conducerea și în comisiile din CJ Bacău

Administrator

Liberalii și democrații pun încet-încet stăpînire și pe Consiliul Județean (CJ) Bacău. După ce au reușit să își asigure majoritatea la vot în fața pesediștilor și a peremeștilor, acum doresc să își pună oamenii și în alte instituții, unde CJ are reprezentanți. S-au resemnat că la vîrful CJ Bacău nu mai pot face schimbări, pentru că președintele și cei doi vicepreședinți pot fi înlăturați extrem de greu, iar legea nu îi ajută, dar s-au reorientat către comisiile de specialitate din CJ și instituțiile din subordinea acestora. Din cele cinci comisii de specialitate ale Consiliului, doar una singură are președinte reprezentant al Alianței, cea de Cultură, condusă de liberalul Petru Enășoae. De altfel, la ultima ședință de CJ Bacău, democratul Constantin Drăgănuță a solicitat reașezarea comisiilor, reprezentanților în consiliile de administrație ale regiilor sau altor instituții după noua putere din CJ. Și ca dovadă, Alianța și-a „plasat” oamenii, care reprezintă CJ Bacău la Stația de Salvare și la societatea Apa Serv. Chiar dacă au preluat conducerea ostilităților, președintele Dragoș Benea spune că PSD-ul nu are nimic de pierdut. „Este un lucru normal să își pună oamenii să îi reprezinte în diferite consilii de administrație. Pot să își adjudece și șefia comisiilor de specialitate din CJ, pentru că acest lucru nu ne afectează cu nimic”, ne-a declarat Drgaoș Benea, președintele CJ Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.