Alo, provincia?!

Gheorghe CHIȚIMUȘ

Sigur, capitala oricărei țări își are avantajele ei firești – politice, sociale, culturale, economice. Dar țările de autentică democrație au știut să comunice eficient și cu provincia, să valorifice potențialul și prospețimea acesteia. âmi pun, de pildă, cîteva întrebări: de ce nu există presă străină în societatea românească de după decembrie ’89, pe cînd în anii ’65 – ’70 existau ziare occidentale și în orașele de provincie?!; de ce nu ar exista și în provincie ziare „centrale” care, prin calitatea și cuprinderea lor teritorială, ar putea să circule, să fie prezente pe întreg teritoriul național!?; de ce nu ar putea să apară și în provincie televiziuni „centrale”? Am intrat în Uniunea Europeană, dar România are un acces restrîns la presa europeană și mondială, ca și la principalele ei posturi de televiziune, cu excepția cîtorva ce se adresează unui public relativ restrîns?!
Urmărim la posturile românești de televiziune, centrale, tot felul de analiști, de ziariști, de comentatori, de politicieni sau personalități din cadrul societății civile, care fac paradă – într-un limbaj intelectualizat, elitist în sensul negativ al cuvîntului. Toate aceste personaje îmi induc impresia că ar fi un fel de ouă de cristal în niște casete de pluș. încerc să fiu mai explicit cînd afirm că personajele respective nu sînt conștiente că se află – participînd la respectivele tolk-show-uri, în fața populației, și nu în vreun separeu al vreunui restaurant. Ele se adresează reporterului sau moderatorilor exact ca în situația cînd ar fi cu prietenii la vreo ocazie particulară, chiar intimă. Acești oameni nu realizează că, de fapt, discută nu cu „gazda”, ci cu diversele categorii profesionale. Aceeași greșeală o fac chiar oamenii politici atunci cînd participă la aceste emisiuni, cu excepția momentelor cînd ei înșiși au în vedere doar transformarea populației în electorat. Nimeni dintre aceste personalități – comentatori sau oameni politici – nu are în vedere o medie spirituală a telespectatorului. Unii dintre vorbitorii la care mă refer sînt atît de lipsiți de un astfel de spirit încît în cadrul emisiunilor respective dau impresia că ei cred cum că acolo au fost invitați pentru a-l convinge pe moderator sau pe reporter adresîndu-i-se acestuia foarte energic: „domule…”! Acești oameni fac abstracție, de fapt, de telespectatorii care-i privesc și-i ascultă. Pur și simplu uită de ei, îi ignoră. Privirea lor este atît de scurtă, încît are lungimea cuprinsă între ochii lor și camerele de luat vederi. Cum poți, așadar, să mai ai pretenția ca ei să simtă masa telespectatorilor?! Din acest punct de vedere, acești comentatori, analiști, ziariști nu se deosebesc esențial de oameni politici pe care îi critică. Și unii – și alții sînt, de fapt, izolați de publicul țintă. Și unii – și alții se referă la noțiunea de „realitate”, dar sînt paraleli cu aceasta. De fapt, ei trăiesc într-o altă lume, într-o altă țară!i, îi ignoră. Privirea lor este atît de scu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!